Millennium Building Development, dezvoltatorul Cathedral Plaza, anunta deschiderea cladirii Cathedral Plaza, care este gata sa primeasca primii chiriasi. Publicul va avea acces la piateta amenajata in fata cladirii care constituie una dintre cele mai moderne constructii de birouri din oras. Millennium Building Development precizeaza ca proiectul, care a presupus o investitie de peste 60 de milioane de euro, fusese de mai mult timp finalizat in intregime, fapt consemnat de altfel si in procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, document care a fost confirmat de toate institutiile competente, dar punerea lui cu adevarat in valoare se putea face numai dupa ridicarea organizarii de santier. Imobilul este intabulat, urmand ca asupra actiunilor ulterioare intabularii facute de functionarii Cartii Funciare sa se pronunte instanta, printr-o hotarare definitiva si irevocabila.