x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Caz incredibil - Căutată in rau, găsită in Ploieşti

Caz incredibil - Căutată in rau, găsită in Ploieşti

de Andreea Sminchise    |    02 Mai 2007   •   00:00

Toată lumea o credea moartă. Alexandra Budi (15 ani) dispăruse de acasă la 24 aprilie. E din comuna Rotbav (Braşov) şi, in acea zi, plecase pană la bunica sa. Nu s-a mai intors. Părinţii au anunţat poliţia, iar oamenii legii au aflat că fata avusese nişte certuri cu mama şi cu tatăl ei vitreg, din cauza relaţiei pe care o avea cu Adrian F., un tanăr de 28 de ani.

Iniţial, prietenul, devenit suspect, a declarat poliţiştilor că i-ar fi propus Alexandrei să se mute la el şi că ar fi condus-o pană la gara din Rotbav. Două zile mai tarziu, tanărul a făcut o mărturisire şocantă: că a plecat cu fata la plimbare pe malul Oltului, unde au intreţinut relaţii sexuale, şi că apoi s-ar fi luat la ceartă. Bărbatul işi mai amintea că s-a enervat şi a strans-o de gat, după care a aruncat-o in apele raului.

Timp de două zile, trupul fetei a fost căutat de scafandri de la ISU Braşov şi Bucureşti. Surpriza a venit duminică, cand o patrulă de ordine publică din Ploieşti a găsit-o pe Alexandra pe stradă. Adusă acasă, a povestit că in ziua dispariţiei a fost cu Adrian F., iar acesta a imbrancit-o de pe malul raului Olt. Din fericire, ea nu a căzut in apă şi a reuşit să fugă. Tanărul va fi cercetat pentru intreţinere de relaţii sexuale cu o minoră.

×
Subiecte în articol: observator