x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazanciuc: Există un "acord de principiu" pentru înfiinţarea, din toamnă, a unui tribunal comercial în Bucureşti

Cazanciuc: Există un "acord de principiu" pentru înfiinţarea, din toamnă, a unui tribunal comercial în Bucureşti

19 Mai 2013   •   12:21
Cazanciuc: Există un "acord de principiu" pentru înfiinţarea, din toamnă, a unui tribunal comercial în Bucureşti
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, susţine că a discutat cu premierul Victor Ponta şi că are "acordul de principiu" pentru înfiinţarea, posibil din această toamnă, a unui tribunal comercial în Bucureşti.

"Avem discuţii în momentul de faţă la Ministerul Justiţiei pentru a găsi acele proceduri care să contribuie la o justiţie pentru economie. Cred că în momentul de faţă justiţia are o datorie faţă de economie. Are datorie să pună la punct un instrument care înseamnă termene scurte, care înseamnă tribunale specializate. De ce tribunale specializate? Pentru că identificând foarte clar un mecanism de soluţionare a unei contestaţii poţi să dai încredere mediului de afaceri", a declarat Cazanciuc, la Pro Tv.

El a explicat că este nevoie de tribunale comerciale cu judecători specializaţi, care să înţeleagă foarte bine ce înseamnă un mecanism de afaceri.

Întrebat când va apărea primul tribunal comercial, ministrul Justiţiei a răspuns: "Cea mai mare problemă în această materie este în Bucureşti. Tribunalul Bucureşti soluţionează în momentul de faţă o treime din litigiile comerciale ale ţării, litigii comerciale, litigii de muncă, litigii de contencios-administrativ - se dau deja termene 2014 sau chiar 2015, din păcate. Nu putem vorbi de o justiţie aproape de oameni, de mediul de afaceri, cu asemenea termene. Am discutat deja cu premierul şi am un acord de principiu pentru înfiinţarea, dacă se poate chiar din această toamnă, a unui tribunal comercial în Bucureşti".

Potrivit ministrului Justiţiei, acest proces presupune existenţa unui sediu nou, un spaţiu corespunzător, dar a punctat că este nevoie şi de judecători şi de grefieri.

"Am avut discuţii cu toţi colegii mei din conducerea Tribunalului Bucureşti, urmează ca în perioada următoare să îmi pună la dispoziţie un necesar pentru partea administrativă - săli de judecată, infrastructură", a adăugat Robert Cazanciuc.

El a subliniat că după înfiinţarea tribunalului comercial din Bucureşti, urmează să mai fie create altele şi în marile oraşe ale ţării, unde există o dezvoltarea economică, precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Iaşi.

×
Subiecte în articol: robert cazanciuc CSM tribunal comercial