x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Cioacă s-ar putea redeschide

Cazul Cioacă s-ar putea redeschide

de Diana Scarlat    |    31 Aug 2015   •   09:04
Cazul Cioacă s-ar putea redeschide
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Cel mai scump caz din România, cu expertize de 30.000 de euro în cinci ani de anchetă, s-ar putea redeschide. Avocata Maria Vasii cere revizuirea dosarului lui Cristian Cioacă, aducând ca probă nouă pentru revizuire o expertiză din care ar reieşi că petele găsite pe pereţii apartamentului nu erau de sânge, ci de adeziv. Avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, susţine că proba nu este nouă şi a mai fost respinsă ca incorectă anul trecut, la Curtea de Apel.

Probatoriul care a stat la baza condamnării poliţistului, chiar şi în lipsa cadavrului, include urme de luptă în apartamentul soţilor Elodia Ghinescu şi Cristian Cioacă, pete de sânge sub podea şi pe pereţi, dar şi în portbagajul poliţistului şi pe tocul pistolului. De asemenea, declararea dispariţiei după cinci zile, timp în care Cristian Cioacă a zugrăvit pereţii pe care s-au identificat urmele de sânge. La toate acestea s-au adăugat obiectele aparţinând Elodiei şi uniforma pătată de sânge a poliţistului, găsite într-o râpă din judeţul Braşov.

Cu toate acestea, avocata Maria Vasii aduce o expertiză prin care vrea să demonteze probatoriul care a dus la condamnarea clientului ei. „Sângele Elediei, de care s-a tot vorbit, dar de fapt a fost vorba de un experiment judiciar în care s-a făcut o aproximație abstractă în care s-a stabilit că o pată ar fi fost de sânge, dar de fapt era adeziv! Am afirmat și atunci aceasta, și am așteptat ca judecătoarea de la Curtea de Apel Pitești să dea achitare!”, a declarat avocata în direct la mai multe posturi TV. Pe de altă parte, avocata familiei Ghinescu susţine că expertiza care ar trebui să schimbe soarta poliţistului este falsă şi nici măcar nu este o probă nouă adusă la dosar, iar procedura revizuirii se poate cere doar prin aducerea unei probe noi.

“Am vorbit şi cu doamna Ghinescu şi se simte foarte rău, mai ales pentru că doamna avocat a ales pentru aceste declaraţii chiar ziua în care s-au împlinit opt ani de la dispariţia fiicei ei. Doamna Vasii a mai formulat o cerere de revizuire şi o cerere de contestaţie în anulare anul trecut, iar ambele cereri au fost respinse. Nu vine cu nimic nou. Probabil că domnul Cioacă se plictiseşte acolo, la penitenciar şi vrea să vadă cum doamna Vasii încearcă să influenţeze opinia publică”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, avocata Crina Radu.

Erori judiciare controversate
În România s-au înregistrat cazuri de eroare judiciară, însă fiecare mai are încă multe semne de întrebare. Astfel, în celebrul caz Ţudrea s-a găsit după 12 ani de detenţie a condamnatului un singur element din probatoriu care nu corespundea cu datele despre crimă: cămaşa care a fost considerată una dintre probe era pătată cu sânge de găină şi nu cu sângele victimei, însă probatoriul includea mai multe elemente, care au fost respinse de judecători la redeschiderea dosarului, iar condamnatul a fost declarat nevinovat.

Un alt caz celebru, de la sfârşitul anilor '70, a fost cel prin care Gheorghe Samoilescu fost condamnat pentru o crimă oribilă de care nu se făcea vinovat. Era, în schimb, singurul suspect, fiind monitorizat de mai mulţi ani pentru o serie de suspiciuni. Victima erorii judiciare era pentru anchetatori singurul suspect, existând probe care-l incriminau. Fiica lui Gheorghe Samoilescu a câştigat, pe 10 februarie 2014, procesul la CEDO împotriva statului român, pentru eroarea judiciară care l-a ţinut patru ani în puşcărie pe tatăl ei şi i s-a acordat o despăgubire de 500.000 de euro.

Un alt caz controversat şi intens mediatizat este Moldoveanu, ofiţerul MapN condamnat pentru uciderea unui taximetrist, care a fost achitat, apoi condamnat încă o dată în România, anul trecut, după ce câştigase procedul la CEDO pentru a obţine procedura de revizuire a dosarului. Probatoriul, în cazul Moldoveanu, avea elemente clare ale implicării lui în omor.
 

×