x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul farmacistelor - "Ucigasul" ar putea fi achitat

Cazul farmacistelor - "Ucigasul" ar putea fi achitat

de Radu Crivat    |    04 Mai 2006   •   00:00

Alexandru Diaconescu, judecat pentru asasinarea la 6 decembrie 2004 a doua farmaciste din Brasov, ar putea fi achitat. Un examen criminalistic, efectuat cu intarziere, arata ca probele capilare prelevate de la locul crimelor nu coincid cu cele ale suspectului. Rezultatul a fost comunicat si magistratilor brasoveni, iar aparatorii inculpatului il vor invoca in sustinerea cererii de achitare a lui Diaconescu.

Practic, probele acuzarii sunt pe cale de a deveni poveste, mai ales ca la sfarsitul lunii august a anului trecut, unul dintre martorii acuzarii care afirmase ca-l vazuse pe Diaconescu la locul dublului asasinat si-a schimbat declaratia. Un alt martor, singurul care l-a indicat pe Diaconescu drept asasin, ar fi aflat acest lucru chiar de la inculpat, pe vremea cand amandoi se aflau retinuti in arestul Politiei Brasov, dupa cum se arata in rechizitoriul facut de procurori. Credibilitatea lui este insa pusa la indoiala de avocatii inculpatului, potrivit carora martorul ar fi incercat sa obtina de la ei niste favoruri in schimbul retractarii declaratiei sale. Diaconescu a sustinut ca in momentul crimelor el se afla intr-un Internet Cafe din Bucuresti, alibi confirmat de o angajata a salii respective. (Radu Crivat)

×
Subiecte în articol: observator