x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Voicu, şir de dosare la DNA

Cazul Voicu, şir de dosare la DNA

de Violeta Fotache    |    21 Mai 2010   •   00:00

Senatorul Cătălin Voicu, şI trimis în judecată, şI cercetat pentru veriga Jipa-Mazăre



Trimis în judecată pentru o parte din acuzaţiile care i-au fost aduse, senatorul PSD Cătălin Voicu rămâne încă în atenţia procurorilor anticorupţie pentru intervenţia pe care ar fi făcut-o în favoarea senatorului PSD Alexandru Mazăre, pe lângă un alt judecător al instanţei supreme, magistratul Cristian Jipa. Prin rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Cătălin Voicu pentru faptele legate de tripleta formată din judecătorul Florin Costiniu şI oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şI Marius Locic, procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei Voicu-Jipa-Mazăre.


PLĂNUIA DINAMITAREA EXPERTIZEI ACUZATOARE
În acest al doilea dosar, Cătălin Voicu este acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, magistratul Cristian Jipa, de la Secţia penală a instanţei supreme este acuzat de complicitate la trafic de influenţă, în timp ce senatorul PSD Alexandru Mazăre (fratele primarului Constanţei) este acuzat de săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit comunicatului remis redacţiei noastre de DNA. În concret, surse judiciare precizează că Voicu ar fi plănuit să intervină pentru punerea sub acuzare a doi dintre specialiştii DNA care au întocmit un raport de expertiză într-un dosar în care era vizat Radu Mazăre, pentru un prejudiciu de 77,7 milioane de euro ce ar fi fost cauzat Primăriei Constanţa. Pentru "rezolvarea" favorabilă a cazului, Cătălin Voicu l-ar fi contactat pe judecătorul Cristian Jipa şI s-au întâlnit într-un restaurant unde a fost şI fratele primarului, parlamentarul Alexandru Mazăre. Magistratul nu ar fi întrebat care era scopul întâlnirii însă a preluat actele din  dosarul de interes al lui Mazăre şI a plecat. În faşa anchetatorilor, judecătorul Cristian Jipa a recunoscut că îl cunoaşte pe Cătălin Voicu încă de pe vremea când era judecător la Tribunalul Bucureşti. El a spus procurorilor că l-a perceput pe acesta "ca având o poziţie foarte puternică în PSD, motiv pentru care a apelat să o sprijine pe soţia sa", Ruxandra Jipa (deputat PSD, membră a Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi).

×