x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce a scris presa internațională despre protestele de miercuri seară

Ce a scris presa internațională despre protestele de miercuri seară

02 Feb 2017   •   09:29
Ce a scris presa internațională despre protestele de miercuri seară

Mai multe publicaţii internaţionale au scris miercuri noaptea despre cele mai ample proteste antiguvernamentale organizate după căderea comunismului în România. Aceste proteste au izbucnit după adoptarea unei ordonanţe care dezincriminează abuzul în serviciu atunci când prejudiciul este mai mic de 200.000 de lei şi reprezintă o lovitură grea dată luptei anticorupţie, în vreme ce presa internaţională atrage atenţia şi asupra violenţelor din Piaţa Victoriei.

BBC relatează că până la 150.000 de români s-au strâns în faţa Guvernului, iar alţi zeci de mii de oameni au protestat în marile oraşe din România. De asemenea, un număr de protestatari au aruncat cu petarde şi torţe aprinse spre jandarmi, care au răspuns cu gaze lacrimogene în jumătate din Piaţa Victoriei.

”Am venit aici pentru a ne proteja ţara împotriva criminalilor care au încercat să distrugă statul de drept în România. Am venit să ne protejăm drepturile şi interesele”, a declarat Nicolae Stancu, un protestatar din Capitală.

În Bucureşti, protestatarii au scandat ”demisia” şi ”hoţii, hoţii”.

”Şansele noastre sunt mici, dat este important să luptăm”. a explicat arhitecta Gabriela Constantin.

De asemenea, aceste proteste au izbucnit la doar câteva ore după ce Uniunea Europeană a emis un avertisment clar cu privire la subminarea luptei anticoruoţie în România.

”Lupta anticorupţie trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu mare atenţie evoluţiile din România”, a transmis preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Jurnaliştii precizează că ordonanţa de urgenţă reprezintă un beneficiu imediat pentru liderul PSD, Liviu Dragnea.

Euronews precizează că protestatarii au condamnat decizia guvernanţilor de a dezincrimina unele abuzuri în serviciu prin cele mai mari demostraţii de după Revoluţia '89.

Zeci de mii de români furioşi au susţinut că adoptarea ordonanţei de urgenţă va permite politicienilor corupţi să scape de închisoare, printre aceştia se numără inclusiv Liviu Dragnea.

”Este o incredibilă manifestaţie a dezamăgirii acestor oameni, care se simt acum înşelaţi. Au fost trădaţi de către propriul guvern. Acest guvern socialist a venit la putere acum o lună şi în doar o lună a reuşit să scoată în stradă 100.000 de oameni împotriva sa, un lucru fără precedent de la revoluţie”, a declarat Lucian Mîndruţă.

Criticii susţin că această ordonanţă de urgenţă va submina lupta anticorupţie din România.

”Nu am îndrăznit niciodată să cred că aşa ceva este posibil. Întotdeauna am crezut că există ceva logică, un simţ comun care duce la validarea unei legi. Dar când am văzut ceea ce se întâmplă, am realizat că am greşit”, a precizat Florin Iaru.

Între timp, reprezentanţii guvernului îşi apără acţiunile şi susţin că aceste schimbări vor aduce Codul Penal în linie cu ultimele decizii ale Curţii Constituţionale.

ABC vorbeşte despre violenţe izolate care au izbucnit între protestatarii şi jandarmii din Bucureşti. De asemenea, jurnaliştii precizează că decizia guvernamentală de dezincriminare a unor fapte de abuz în serviciu a generat proteste în ţară şi critici dure de la nivelul Uniunii Europene.

În Bucureşti, un grup de protestatari a aruncat cu petarde şi torţe aprinse spre jandarmii care au răspuns cu gaze lacrimogene şi cel puţin o persoană a fost arestată la ora transmiterii acestei ştiri de către ABC.

Jurnaliştii atrag atenţia că este vorba de a doua noapte consecutivă de proteste, după ce guvernanţii au adoptat o ordonanţă controversată şi publicată la ora trei dimineaşa în Monitorul Oficial.

Deutsche Welle precizează că peste 200.000 de persoane au protestat în Bucureşti şi în alte mari oraşe din România.

În Bucureşti, aproximativ 130.000-150.000 de persoane au protestat în faţa Guvernului, în vreme ce jandarmeria estimează că alţi 100.000 până la 150.000 de persoane s-au alăturat protestelor organizate în alte 55 de oraşe din România.

Protestatarii au scandat ”hoţii, hoţii” şi au condamnat aprobarea ordonanţei de urgenţă de cabinetul Grindeanu.

 

Sursa Observator

×