Asemenea drogurilor, există alimente care dau dependenţă! Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că, odată ce le gustăm, nu mai putem trăi fără ele.
Savanţii au întocmit chiar şi un top al alimentelor care dau dependenţă.
Pizza conduce în topul alimentelor care dau dependenţă, conform cercetătorilor de la Universitatea de Stat din Colorado, scrie The Independent.
Pe locul 2 se află ciocolata, care le provoacă celor care o consumă aceeaşi plăcere pe care le-o provoacă drogurile consumatorilor, spun oamenii de ştiinţă.
Cu un conţinut foarte mare de sare şi grăsimi, dar şi cu zaharuri adăugate pentru aromatizare, chipsurile se află pe locul 3.
Sunt urmate de biscuiţii săraţi, grăsimea acestora fiind o adevărată bombă calorică. Biscuţii săraţi conţin de două ori mai multe calorii decât o pâine.
În îngheţată, desertul preferat al tuturor, se regăsesc toate cele trei ingrediente asociate cu efectul de adicţie alimentară. Zahărul, grăsimile şi sarea, substanţe ale căror efecte asupra organismului sunt asemănătoare cu cele provocate de abuzul de droguri sau alcool.Aproape toate produsele procesate, cum sunt cele de patiserie, care au şi creme în interior, conţin îndulcitor. Cu cât consumaţi mai mult îndulcitor, cu atât organismul cere mai mult.
Pe locul 7 se află cheeseburgerii, care conţin 12 grame de grăsime, dar şi sodiu.
Locul 8 în top îl ocupă băuturile carbogazoase, care pe lângă faptul că dau dependenţă, sunt legate şi de obezitate sau hipertensiune arterială. Adevărate bombe calorice, prăjiturile dau dependenţă. Zahărul stimulează aceeaşi zonă din creier ca nicotina şi drogurile. Ultimul loc, locul 10, este ocupat de brânză.Cercetătorii susţin că brânza este asemănătoare drogurilor, din cauza unei substanţe chimice, numită caseină, care generează dependenţă.Cercetătorii susţin că brânza este asemănătoare drogurilor, din cauza unei substanţe chimice, numită caseină, care generează dependenţă.http://www.observator.tv