x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CE Rovinari refuză banii unui infractor

CE Rovinari refuză banii unui infractor

de Gabriela Mladin    |    14 Aug 2009   •   00:00
CE Rovinari refuză banii unui infractor

În vreme de criză, când instituţiile taie din bugete cât mai multe cheltuieli, Complexul Energetic Rovinari refuză să încaseze peste 200.000 de lei, bani câştigaţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.



Suma reprezintă, de fapt, prejudiciul adus de un fost director al instituţiei, condamnat de judecători definitiv şi irevocabil, pentru fals intelectual, la 9 luni de închisoare cu suspendare, alături de alţi patru funcţionari ai Institutului de Proiectări din Craiova. Constantin Predoiu (foto), despre care Jurnalul Naţional a dezvăluit faptul că a fost angajat de liderul democrat-liberal din Gorj, Ionel Manţog, la celălalt Complex Energetic din Gorj, a fost obligat de instanţă să plătească termocentralei din Rovinari 212.730 lei.

Cu aceşti bani a considerat instanţa de judecată că a prejudiciat directorul Complexul Energetic Rovinari şi a dispus să plătească această sumă instituţiei. Deşi hotărârea a fost dată în 16 ianuarie 2009 şi comunicată inclusiv Complexului Energetic Rovinari, Constantin Predoiu nu a plătit nici un ban societăţii, iar conducerea acesteia nici nu doreşte să facă acest lucru.

Până în prezent, reprezentanţii complexului nu au mişcat un deget pentru recuperarea banilor, iar reprezentanţii societăţii spun că se mai gândesc dacă vor pune în aplicare o hotărâre definitivă şi irevocabilă: "La următoarea şedinţă, domnii directori se vor întruni şi vor pune în discuţie cazul domnului Predoiu. Vor decide atunci ce vor face şi o să vă comunicăm şi dumneavoastră acest lucru", a explicat purtătorul de cuvânt al complexului din Rovinari, Leonard Filip.

Aşadar, o hotărâre definitivă şi irevocabilă este pusă în discuţie de angajaţii unei societăţi, aflate în subordinea statului. Decizia judecătorilor, culmea, le aduce bani în buget, sumă considerată fraudă în acelaşi buget. Cu toate acestea, conducerea complexului se gândeşte dacă va recupera sau nu suma. Procurorii anticorupţie sunt de altă părere şi au declarat că, în astfel de situaţii, când se refuză încasarea unui prejudiciu adus statului, persoanele în cauză comit fapte penale. Ei au precizat că infracţiunea comisă de angajaţii statului în cazul refuzului de încasare a prejudiciului este de favorizare a infractorului.

×
Subiecte în articol: observator ce rovinari