x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce se întâmplă după asumare

Ce se întâmplă după asumare

07 Iun 2010   •   00:00

Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului pe două proiecte de legi, care cuprind măsurile de austeritate convenite cu FMI. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are trei zile la dispoziţie, după asumarea în Parlament, pentru a depune moţiune de cenzură pentru fiecare dintre proiectele de lege asumate.



În cel mult cinci zile de la depunere, documentele se citesc într-o şedinţă de plen reunit, iar peste trei zile de la citire sunt dezbătute şi votate. Dacă moţiunile nu întrunesc minimum 236 de voturi atunci sunt respinse, iar proiectele Guvernului sunt automat adoptate.

Dacă una dintre moţiuni este adoptată, atunci Guvernul este demis. În cazul în care proiectele Executivului trec testul Parlamentului, ele pot fi atacate, în termen de cinci zile de la adoptare, la Curtea Constituţională. Judecătorii Curţii nu au un termen până la care să dea o soluţie, scrie realitatea.net. Dacă proiectele trec şi de controlul constituţional, ele ajung la promulgare.

Potrivit articolului 114 din Constituţie, “Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. (2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. (4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere”.

×
Subiecte în articol: observator