x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Raed Arafat, despre congresul PNL: Nu s-au dat derogări

Ce spune Raed Arafat, despre congresul PNL: Nu s-au dat derogări

24 Sep 2021   •   17:45
Ce spune Raed Arafat, despre congresul PNL: Nu s-au dat derogări
Sursa foto: Lucian Alecu

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat vineri că "nu s-au dat derogări" în cazul congresului PNL, care va avea loc sâmbătă.

"Nu s-a dat nicio derogare. Haideţi să fim foarte corecţi cu fraza pe care o folosim. Nu s-au dat derogări. Am fost întrebaţi, am răspuns în baza legii. Legea, adică hotărârile de guvern existente, prevăd situaţia organizaţiilor care organizează întâlniri statutare, cum este o formaţiune politică care organizează o întâlnire. Acelaşi răspuns pe care îl primeşte o formaţiune îl primeşte şi alta care ne întreabă. (...) Nu s-au făcut derogări şi noi nu dăm avize. Noi doar explicăm legea dacă suntem întrebaţi şi subliniem care sunt măsurile obligatorii care trebuie să fie luate. Ca şi metri pătraţi, ca distanţare, ca respectare de acces dacă trece peste 3 la mie trebuie să se respecte cu certificatul verde şi aşa mai departe. Asta am făcut noi. Nu s-au dat derogări!", a spus şeful DSU. 

×