Incidentul din timpul exerciţiului NATO Saber Guardian, când un TAB s-a scufundat în Dunăre, în dreptul localităţii Borduşani, a fost tratat cu profesionalism, în sensul că s-au evacuat rapid militarii, a declarat joi ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, care a precizat că ''nu există aplicaţie militară fără incidente''.
"Nu există aplicaţie militară la care să nu existe anumite incidente. (...) Sare cineva cu paraşuta, îşi luxează un picior, se mai rupe. (...) Incidentul a fost tratat cu profesionalism, în sensul că s-au evacuat rapid militarii. De asemenea, am găsit soluţia de aducere la suprafaţa a transportorului militar, operaţiunile vor începe astăzi şi vor continua mâine. (...) Am constituit comisii care vor verifica exact ce s-a întâmplat şi dacă avem vulnerabilităţi de natură tehnică sau au fost alte lucruri care au dus la acel incident", a spus Ţuţuianu, care a participat la ceremonia organizată de Ziua Aviaţiei la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.
Un TAB s-a scufundat, în Dunăre, în dreptul localităţii Borduşani, judeţul Ialomiţa, în timpul exerciţiului multinaţional Saber Guardian, desfăşurat în regiunea ţării noastre. AGERPRES