x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce subiecte au avut elevii azi la Simularea examenului de Evaluare Naţională

Ce subiecte au avut elevii azi la Simularea examenului de Evaluare Naţională

12 Mar 2019   •   11:48
Ce subiecte au avut elevii azi la Simularea examenului de Evaluare Naţională

Elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat, la Subiectul I (notat cu 30 de puncte), mai multe probleme de matematică, dar şi de logică. Astfel, dacă primul exerciţiu a fost aflarea rezultatului pentru 3x10 - 60:3, la exerciţiul cu numărul doi, elevii au fost nevoiţi să afle preţul unui obiect de 100 de lei care s-a ieftinit cu 25%. Tot la Subiectul I, elevii de clasa a VIII-a au fost nevoiţi să afle cea mai mare diferenţă dintre temperaturile înregistrate într-o diagramă. La Subiectul al II-lea (notat tot cu 30 de puncte), elevii au avut de rezolvat mai multe exerciţii, printre care să deseneze o piramidă triunghiulară sau să determine un număr natural. Subiectul al III-lea (notat cu 30 de puncte) pentru elevii de clasa a VIII-a a constat în două probleme de geometrie, fiecare cu câte trei exerciţii.

Elevii de clasa a VII-a au avut de rezolvat, la subiectul I (notat cu 30 de puncte), mai multe exerciţii tip grilă. De asemenea, elevii au fost nevoiţi să calculeze latura unui pătrat, măsura unui unghi, dar şi o medie artimetică. La Subiectul al II-lea, elevii de clasa a VII-a au primit 30 de puncte, dacă au rezolvat corect cele şase exerciţii. Printre cerinţe s-au numărat desenarea unui paralelogram, calculul diferenţei dintre o medie aritmetică şi o medie geometrică, dar şi rezolvarea unei ecuaţii. La Subiectul al III-lea (notat cu 30 de puncte), elevii de clasa a VII-a au avut de rezolvat două exerciţii, fiecare cu câte trei cerinţe. Fiecare dintre cele şase cerinţe au fost notate cu 5 puncte.

OBSERVATOR TV

×
Subiecte în articol: evaluare nationala