Soprana ieşeană Ana-Maria Donose s-a întâlnit la Viena cu tenorul francez de origine italiană Roberto Alagna, amândoi având concerte în capitala Austriei. Ana Maria Donose, tânara soprană a Operei Naţionale Române Iaşi, a petrecut de curând o săptămână la Viena pentru a studia rolul Violetta din “La Traviata”, de G. Verdi. În aceeaşi perioadă, în capitala Austriei a avut loc spectacolul “Tosca”, de G. Puccini şi unde un rol important îl deţine tenorul Roberto Alagna. Prin acest concurs de împrejurări Ana-Maria a avut plăcerea de a-l cunoaşte pe artist. “Roberto Alagna este un om deosebit. Ne-am întâlnit în culise la spectacol şi am vorbit în limba română. M-a impresionat foarte mult cum a interpretat rolul Mario Cavaradossi, mi-au dat lacrimile. A fost foarte bucuros să mă cunoască şi sperăm să şi cântăm împreună”, a povestit soprana. Ana Maria Donose a devenit solista a Operei Naţionale Române Iaşi din toamna anului 2012. Ea a debutat cu succes în opera balet "Indiile galante", de Jean Philippe Rameau (Hebe) şi în "Troienele", după Euripide (Elena, Andromaca), ambele spectacole în regia maestrului Andrei Şerban. De curând a debutat şi în "Aida", de G. Verdi (Marea Preoteasa) şi în "Sunetul muzicii", de Richard Rodgers (Elsa). De asemenea, a fost nominalizată la Gala Premiilor Operelor Naţionale pentru cel mai bun debut. Acum câteva zile, soprana ieşeană a cântat alaturi de mezzosoprana Maria Jinga, tenorul Liviu Indricau şi baritonul Daniel Pop, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a manifestării intitulate Bucharest Music Film Festival. Grupul de artişti menţionat mai sus, alături de Orchestra Naţionala Radio şi dirijorul Tiberiu Soare i-a invitat pe bucureşteni la o seară dedicată celor mai frumoase şi mai cunoscute arii din opere. “A fost prima mea colaborare cu maestrul Tiberiu Soare care mi-a spus încă de la repetiţie că sunt prima soprană pe care a întâlnit-o care a respectat întrutotul indicaţiile din partitura operei Boema, de G. Puccini. M-am simţit foarte onorată, iar experienţa de la Bucureşti, cu mii de oameni care au asistat la concert, a fost splendidă!”, a mai spus Ana Maria Donose. “Pe lângă multe alte colaborări în ţară şi în străinătate, tânăra soprană va susţine în luna august, la invitaţia tenorului Teodor Ilincăi, un concert în aer liber, la Sibiu”, au spus reprezentanţii Operei Române Iaşi. Însă toate acestea le va face cu gândul la preconizata reîntâlnire cu marele tenor Roberto Alagna, lucru care o va motiva o dată în plus să evolueze la cel mai înalt nivel…
Celebrul tenor Roberta Alagna, ex-soţul Angelei Gheorghiu, a pus ochii pe o altă româncă (Video)
Citește pe Antena3.ro