x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un centru modern de recuperare se va deschide în București

Un centru modern de recuperare se va deschide în București

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2023   •   00:00
Un centru modern de recuperare se va deschide în București

Un centru modern de recuperare se va deschide în luna aprilie în Sectorul 6 din București.

Potrivit primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, centrul „Floare Roșie" de pe strada Floare Roșie 7A va oferi servicii de fizioterapie, kinetoterapie, masaj, hidroterapie, termoterapie și băi galvanice.

Toate serviciile se vor desfășura sub supravegherea unor specialiști.

„Așteptăm să vină ultimele aparate: cele ce fizioterapie și masa de elongații, iar la sfârșitul lunii aprilie îi dăm drumul.... Centrul de recuperare va fi la ultimele standarde, iar programele vor fi gratuite, cu trimitere, pentru că ne-am asigurat să fie decontate prin CAS. Pachetul terapeutic va cuprinde 10 ședințe, iar medicul specialist va stabili ce terapii sunt necesare pentru fiecare în parte, în funcție de diagnostic”, a explicat, pe Facebook, primarul Ciucu.

Programările pentru ședințele de la noul centru de recuperare se vor putea face după inaugurare la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: centru de recuperare bucuresti