Consumul exagerat de alcool dăunează căsniciei dacă doar unul dintre parteneri obişnuieşte să bea, însă nu afectează relaţia în cazul în care ambii parteneri de viaţă sunt consumatori de băuturi alcoolice, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, potrivit Mediafax
Cercetătorii de la University of Buffalo Research Institute on Addictions (RIA) din New York au studiat 634 de cupluri, timp de nouă ani din momentul în care aceştia s-au căsătorit. În timpul celor nouă ani de studiu, aproape jumătate dintre cuplurile în care doar unul dintre parteneri consuma alcool au divorţat, informează dailymail.co.uk.
Rata de divorţ în cazul celorlalte cupluri a fost de doar 30 de procente. Dacă ambii parteneri consumau alcool, rata de divorţ era aceeaşi ca în cazul cuplurilor în care niciunul dintre parteneri nu consuma alcool. "Rezultatele noastre arată că diferenţa dintre obiceiurile de consum ale cuplurilor, mai degrabă decât consumul în sine, duce la nemulţumiri în căsnicie, separare şi divorţ", a spus Kenneth Leonard, autorul studiului.
Potrivit acestuia, cercetarea oferă rezultate solide pentru a susţine ideea că un consum exagerat de alcool de către unul dintre parteneri duce la divorţ. Cercetătorii consideră că persoanele care consumă alcool pot fi mai tolerante cu partenerul de viaţă atunci când trece prin experienţe negative din cauza acestui viciu, tocmai datorită propriilor obiceiuri de consum. Aceştia au avertizat totuşi că acest lucru nu înseamnă că alte aspecte ale vieţii de familie rămân neafectate.
De asemenea, cercetătorii au observat o rată de divorţ puţin mai mare în cazul în care cea care consuma alcool era soţia. Cu toate acestea, Leonard a precizat că această situaţie a apărut doar în cazul câtorva cupluri în care soţia consuma alcool şi soţul nu, motiv pentru care constatarea nu este semnificativă din punct de vedere statistic. Studiul a avut în vedere şi factori precum consumul de tutun şi marijuana, depresia şi statutul socio-economic, care pot, de asemenea, să aibă legătură cu nemulţumirile din timpul căsniciei, separare şi divorţ.