CFR Călători a dublat capacitatea celor zece trenuri care circulă duminică, 26 ianuarie 2020, pe relaţia Braşov-Bucureşti, în intervalul orar 11:00 - 24:00, având în vedere că multă lume a profitat de acest weekend prelungit pe Valea Prahovei.
Numărul vagoanelor este dublu faţă de aceeaşi perioadă a unei zile obişnuite, ajungând la aproape 80 pe parcursul întregii zile de duminică, ceea ce înseamnă că peste 6.600 de turişti se vor putea întoarce de la munte cu trenul în Capitală, faţă de 3.600 într-o zi obişnuită, aceasta fiind cea mai mare suplimentare decisă de conducerea companiei în ultimii ani. Aceasta înseamnă că vor fi şi trenuri la care nu se mai poate suplimenta numărul de vagoane deoarece maximul permis de reţea a fost deja atins.
"Am promis că vom pune călătorul în centrul deciziilor noastre, ne respectăm promisiunea încă din prima zi. Am promis mai multe trenuri, ne-am organizat. Vă aşteptăm !", a afirmat directorul general al CFR Călători, Dan Costescu.
Astfel, trenul IR 1746, care pleacă din Braşov spre Bucureşti la ora 16:51, va avea în compunerea sa 15 vagoane şi două locomotive. Numărul de locuri este suplimentat la aproape 200% faţă de media zilnică. Capacitatea acestui tren va fi de 1022 de locuri, cu 500 în plus faţă de compunerea medie zilnică.
De asemenea, trenul IR 1636 care pleacă din Braşov la ora 13:20 va circula cu un număr de 10 vagoane, faţă de trei, cu cât circula până acum şi cu peste 500 de locuri în plus, adică o suplimentare de peste 370%.
Pentru cei care vor să se bucure de nocturnă pe pârtiile de ski, CFR Călători va dubla şi capacitatea trenului care pleacă din Braşov la ora 20:15.
Totodată, CFR Călători are în plan suplimentarea garniturilor şi pe alte rute aglomerate.
"CFR Călători operează în intervalul orar vizat un număr de 10 trenuri pe relaţia Braşov-Bucureşti, şase trenuri în rang de Interregio şi patru în rang de tren Regio. Capacitatea totală medie zilnică a acestor trenuri este de circa 3.600 de locuri. În zilele de duminică, această capacitate este suplimentată cu aproape 25%, ceea ce înseamnă peste 900 de locuri. Pentru duminică, 26.01.2020, pentru a prelua afluxul mare de călători care se întorc în Bucureşti pe Valea Prahovei, capacitatea trenurilor a fost suplimentată, în premieră, cu 3.000 de locuri faţă de media zilnică. CFR Călători are în plan suplimentarea garniturilor şi pe alte rute aglomerate. Compunerea trenurilor s-a făcut în funcţie de volumul estimat de călători. În eventualitatea că această cerere va fi mai scăzută, vom adapta corespunzător şi compunerea trenurilor", precizează compania.