x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui 2026”

CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui 2026”

de Redacția Jurnalul    |    12 Iun 2026   •   11:14
CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui 2026”
CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui 2026”

CFR Călători a anunțat startul programului estival „Trenurile Soarelui 2026”, care leagă direct orașe din toată țara de litoralul Mării Negre.

CFR Călători anunță oficial startul sezonului de vacanțe la mare, odată cu lansarea programului estival „Trenurile Soarelui 2026”.

Compania a transmis vineri, pe pagina sa de Facebook, că începând de astăzi trenurile pornesc către litoralul Mării Negre, cu conexiuni directe din toate regiunile țării.

Programul se desfășoară în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie 2026 și include curse feroviare spre principalele stațiuni de la mare, cu scopul de a facilita transportul pentru turiști pe durata sezonului estival.

„Start vacanțelor la mare! De astăzi, Trenurile Soarelui 2026 pornesc spre litoral!”, a transmis CFR Călători în mesajul publicat online.

Reprezentanții companiei încurajează pasagerii să aleagă trenul pentru deplasarea către mare, indiferent dacă este vorba despre un sejur scurt, un weekend sau o vacanță mai lungă în familie.

„Fie că vă doriți câteva zile de relaxare, un weekend pe plajă sau o vacanță în familie, alegeți trenul și bucurați-vă de călătoria spre destinația de vacanță”, se arată în postarea oficială.

În același timp, CFR Călători atrage atenția asupra unor modificări temporare în circulația trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia, în perioada 13 – 30 iunie 2026, generate de lucrări în zona feroviară.

Compania precizează că această situație este legată de redeschiderea liniei Hm Costinești – Mangalia, pe întreaga distanță, ceea ce va duce la schimbări în opriri.

„Atenție! În perioada 13–30 iunie 2026, circulația trenurilor pe secția Constanța – Mangalia se va desfășura în contextul redeschiderii liniei Hm Costinești – Mangalia pe întreaga distanță, fără oprire în stația Costinești Tabără, la solicitarea CFR SA. Pentru accesul în stațiunea Costinești, călătorii pot utiliza stația Costinești. De asemenea, pasagerii care au deja bilete achiziționate cu plecare sau sosire în stația Costinești Tabără sunt rugați să utilizeze stația Costinești.”, este menționat.

CFR Călători mai transmite că biletele pot fi cumpărate online, pentru a facilita accesul rapid al pasagerilor către destinațiile de vacanță.

„Cumpărați biletele online de pe www.cfrcalatori.ro și porniți spre mare cu Trenurile Soarelui!”, se mai arată în mesaj.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cfr Trenurile Soarelui 2026 calatori