x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR Marfă a pierdut trei vagoane pe Legea furtului de lemne

CFR Marfă a pierdut trei vagoane pe Legea furtului de lemne

de Diana Scarlat    |    02 Oct 2017   •   18:39
CFR Marfă a pierdut trei vagoane pe Legea furtului de lemne
Sursa foto: Scharfsinn86/Getty Images/iStockphoto

Pentru prima oară în istoria sa, CFR Marfă s-a trezit cu trei vagoane confiscate de Poliție. Incidentul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute și a fost cauzat de neglijența unui angajat al Căilor Ferate care pur și simplu a pierdut pe drum actele unui transport de lemne. Poliţiştii de la Transporturi au descoperit marfa neînsoțită de actele de provenienţă şi au aplicat măsurile legale. Astfel, CFR a rămas fără vagoane, cumpărătorul fără lemne, iar ocolul care emisese actele pierdute de ceferist a fost amendat. Urmează un șir de procese. Modificările aduse Legii contravențiilor silvice în luna iunie au creat astfel de situaţii absurde.

Lupta dintre apărătorii pădurilor şi cei interesaţi de modificarea legilor în favoarea celor care taie şi comercializează ilegal lemnul a adus câteva modificări aberante la Legea 171 din 2010. Tabăra protectorilor pădrilor susține că intenţionat s-au făcut aceste modificări: pentru că nu s-a putut scoate din lege măsura confiscării vehiculelor de transport a masei lemnoase găsite fără acte legale, au fost operate modificări care fac acum aproape inaplicabil acest act normativ. Astfel, spun ei, s-ar putea justifica o nouă modificare, în regim de urgenţă, care să elimine confiscarea.

Premiera de săptămâna trecută, care a lăsat CFR marfă fără trei vagoane, arată greşelile grave ale formei actuale a legii. Actele de transport au fost pur şi simplu pierdute de angajaţii CFR Marfă, iar poliţiştii au respectat prevederile legale. “Dacă pierzi hârtiile, trebuie să opreşti transportul, ceri să vină o comisie să facă reevaluare, să-şi dea seama că materialul lemnos este chiar acela care a plecat cu actele în regulă, apoi să continui transportul. Dacă se continuă transportul fără a se face aceste noi măsurători, se consideră, conform legii, că lemnul nu are acte legale”, explică un specialist.

 

Instanţa va stabili cum se recuperează vagoanele

CFR Marfă ar trebui acum să depună contestaţie împotriva procesului verbal, adică să dea în judecată Poliţia. CFR va ataca în instanţă măsura confiscării în speranța că își va recupera vagoanele. Dar şi comerciantul care a cumpărat lemnele este prejudiciat, pentru că nu a fost vina lui, deci va putea să dea în judecată atât CFR Marfă, cât şi Poliţia, pentru a-şi recupera marfa. În aplicarea măsurilor, s-a mai ales cu o amendă de 10.000 de lei, tot conform Legii 171, şi ocolul silvic din loclitatea în care s-a făcut transferul masei lemnoase din camioane în vagoanele de tren. “Cumperi lemne şi le cari până la staţia CFR, pentru a le transborda. Acolo trebuie să vină un ocolul silvic de pe raza localităţii în care se face transferul, pentru a emite acte pentru masa lemnoasă. Dacă documentele dispar, este amendat inclusiv ocolul silvic de la care au fost emise actele de transport pierdute de angajaţii CFR Marfă, conform Art 19, alin 1, literele b) şi c), alin 12 şi alin. 13, care spun toate aceste lucruri, inclusiv că amenda se dă emitentului avizului de transport. Poliţistul nu poate face altceva decât să aplice legea, aşa cum este făcută.  Înainte de modificarea legii, amenda se dădea transportatorului, nu ocolului silvic, apoi se putea rezolva în instanţă”, mai spune specialistul.

 

Măsurile aberante ar putea duce la eliminarea de urgenţă a posibilităţii de confiscare a masei lemnoase fără acte de provenienţă şi a mijloacelor de transport, venind în sprijinul celor care obişnuiesc să facă transporturi ilegale.

 

Vina, în acest caz, este a celor care au pierdut documentele, dar toţi ceilalţi plătesc, fie prin amendă contravenţională, fie pentru că li se confiscă marfa, respectiv vagoanele sau alte mijloace de transport.

×
Subiecte în articol: CFR marfa