x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cinci luni de restricţii pe un tronson al străzii Buzeşti

Cinci luni de restricţii pe un tronson al străzii Buzeşti

de Mara Raducanu    |    07 Feb 2011   •   21:40

Circulaţia pe strada Buzeşti, pe tronsonul cuprins între strada Occidentului şi Calea Griviţei, va fi închisă timp de cinci luni, începând de mâine pentru lucrări la diametrala nord - sud. Primăria Capitalei a anunţat că în perioada 8 februarie - 16 iulie va fi închisă complet circulaţia rutieră pe strada Buzeşti, pe tronsonul cuprins între strada Occidentului şi Calea Griviţei, pentru continuarea lucrărilor la obiectivul „Dublarea diametralei Nord - Sud - etapa I-a - pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan”. Traficul în cele cinci luni de restricţii va fi deviat pe strada Polizu şi Calea Griviţei.

×
Subiecte în articol: observator