Cinci orașe, inclusiv Alba-Iulia, și o comună din județul Alba intră în carantină începând de marți
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a decis să introducă în carantină orașele Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir și Abrud, dar și comuna Ciugud, din cauza numărului mare de persoane infectate din aceste comunități. Măsura va intra în vigoare marți, la miezul nopții.
Orașele Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și comuna Ciugud vor intra în carantină din cauza numărului mare de persoane infectate raportate la mia de locuitori. Măsura va intra în vigoare în noaptea de luni spre marți.
Măsurile obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zonele menționate, au fost stabilite prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență. În interiorul celor șase localități vor fi limitate deplasările, vor fi interzise numeroase activități economice, culturale și va fi necesară declarația pe propria răspundere.
Va fi strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
De asemenea, circulația și staționarea în spații publice a persoanelor va fi interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Vor fi închise numeroase activități economice, mai puțin agenții economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curățătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie precum și cele care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu.
Măsura va fi în vigoare timp de 14 zile.
(sursa: Mediafax)

Ştiri din .ro
Șoferi beți sau drogați pe străzile Capitalei. Polițiștii au reținut zeci de permise
Amenzi de peste 900.000 lei pentru nerespectarea măsurilor contra Covid-19, într-o singură zi
Ministrul german de Externe cere libertăți speciale pentru cei vaccinați contra COVID-19
Bilanț negru COVID-19: 2.156 cazuri noi și 57 de decese, în ultimele 24 de ore
Îmbulzeală pe Valea Prahovei. Polițiștii recomandă rute alternative șoferilor care revin în București
Peste 200.000 de persoane din etapa a II-a, programate pentru vaccinare
Avertisment înfricoșător, cu noua tulpină de coronavirus în România
Florin Cîţu, încântat de campania de vaccinare
Inconștiență la volan: Vitezoman cu permis de câteva zile, prins de polițiști cu 122 km/h
Gerul face ravagii: Trafic feroviar întrerupt în Arad, din cauza unei şine deformate de frig
Incendiu provocat de o lumânare: Bătrână de 84 de ani, găsită moartă în casă
Situație critică în Italia. Guvernul înăspreşte din nou restricțiile
