x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cioacă, al doilea Crăciun în arest

Cioacă, al doilea Crăciun în arest

20 Dec 2013   •   17:29
Cioacă, al doilea Crăciun în arest

Astăzi, Curtea de Apel de Piteşti a respins cererea lui Cristian Cioacă, de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Solicitarea fusese făcută de Cioacă la ultimul termen al procesului, din 16 decembrie a.c., dată la care instanţa a amânat pronunţarea.

La 18 decembrie, instanţa a anunţat că “în baza art.344 alin.2 Cod procedură penală rap.la art. 308 alin.5 Cod procedură penală, repune cauza pe rol pentru reluarea dezbaterilor în complet de divergenţă asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpat”. Cu alte cuvinte, completul format din cele două judecătoare, Elena Minodora Rusu şi Anda Mihaela Pluteanu, nu a ajuns la un consens în privinţa deciziei, una dintre judecătoare fiind de acord ca Cioacă să fie pus în libertate. Cine? În minuta şedinţei nu se precizează acest lucru, iar decizia nu este motivată.

În astfel de situaţii, se întruneşte completul de divergenţă: este chemat un al treilea judecător care, după studierea dosarului, dă verdictul decisiv. În acest caz, decizia finală i-a aparţinut judecătorului Marius Gabriel Săndulescu, preşedintele Secţiei Penale a Curţii de Apel Piteşti.  La termenul de azi, 20 decembrie a.c., Cioacă a cerut din nou să fie pus în libertate, declarând instanţei că este nevinovat. După deliberări, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, Curtea de Apel a decis menţinerea stării de arest.

La pronunţarea deciziei în şedinţă publică, s-a aflat şi numele judecătoarei care dorea să-l pună în libertate pe inculpat: Anda Mihaela Pluteanu. Va fi interesant de aflat motivaţia judecătoarei care a decis eliberarea unui inculpat condamnat de prima instanţă la 22 de ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de omor. Mai ales că hotărârea judecătoarei vine după mai multe termene în care şi ea a decis menţinerea stării de arest, iar între timp temeiurile în baza cărora a fost luată măsura preventivă nu s-au schimbat.  Cristian Cioacă nu mai poate face cereri de punere în libertate până în luna ianuarie a anului viitor. Crăciunul ce vine este al doilea pe care el îl va petrece în spatele gratiilor. Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea lui preventivă la 5 decembrie 2012.

Astăzi, 20 decembrie, copilul lui Cristian Cioacă şi al Elodiei Ginescu a împlinit 9 ani. Doar două aniversări şi le-a petrecut alături de mama lui...

×
Subiecte în articol: cristian cioaca