x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cioacă aşteaptă sentinţa în procesul cu infracţiunile informatice. Pedeapsa prevăzută de Noul Cod Penal este de 10 ani de închisoare

Cioacă aşteaptă sentinţa în procesul cu infracţiunile informatice. Pedeapsa prevăzută de Noul Cod Penal este de 10 ani de închisoare

de Adriana Oprea-Popescu    |    02 Apr 2014   •   20:26
Cioacă aşteaptă sentinţa în procesul cu infracţiunile informatice. Pedeapsa prevăzută de Noul Cod Penal este de 10 ani de închisoare

Astăzi, la Judecătoria Braşov s-a consumat un nou episod din lungul proces în care Cristian Cioacă este judecat pentru violarea corespondenţei soţiei sale dispărute, Elodia Ghinescu.
Deşi avocata lui Cioacă, Maria Vasii a solicitat amânarea termenului, instanţa a dispus începerea discuţiilor pe fond, iar părţile au depus concluziile finale. Avocata Vasii a cerut achitarea clientului ei, spunând că accesarea corespondenţei electronice a Elodiei Ghinescu a fost un caz de impunitate (n.r. – nepedepsirea făptuitorului, motivată de legitima apărare sau de o stare de necesitate). Mai mult, avocata inculpatului a susţinut că Cioacă ar fi fost “constrâns moral” să comită fapta de care este acuzat.

În cuvântul lui de final, inculpatul a încercat să obţină clemenţa instanţei, adresându-i-se direct: “Doamna judecător, dacă soţul dumneavoastră v-ar umbla în telefon, ar comite o infracţiune?!”. După această întrebare, rămasă retorică, cel mai probabil că doamna judecător nu se mai gândea la încadrarea faptei, ci la unde-şi lăsase telefonul mobil şi cine i-ar putea umbla prin el...

Lunga istorie a dosarului
Avocata Elodia Ghinescu avea 38 de ani şi a fost văzută ultima oară pe 29 august 2007. Singurul care susţine că a văzut-o în viaţă şi a doua zi este soţul ei, Cristian Cioacă, condamnat de Tribunalul Argeş la 22 de ani de închisoare pentru omor calificat şi profanare de morminte.

La patru zile de la dispariţia Elodiei, în 2 septembrie 2007, conform rechizitoriului DIICOT – Braşov, Cristian Cioacă, împreună cu un alt poliţist, Marius B., a intrat în biroul Elodiei şi a accesat ilegal, de pe laptopul acesteia, corespondenţa ei de pe yahoo. Pe 24 septembrie, un post de televiziune l-a pus în legătură cu hackerul Adrian N., căruia Cioacă i-a cerut să intre pe adresa de gmail a Elodiei, să sustragă toată corespondenţa şi să o trimită spre o altă căsuţă de mail, apoi să schimbe parola de acces la mail-ul Elodiei.

Pentru aceste fapte, DIICOT Braşov a declanşat urmărirea penală, la 15 noiembrie 2007, împotriva lui Cioacă şi a lui Adrian N., Marius B. având calitatea de învinuit. La 15 ianuarie 2008, Cioacă a fost reţinut, alături de hacker. Curtea de Apel Braşov a respins propunerea pentru mandat de arestare, însă la 24 ianuarie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dispus, doar faţă de Cristian Cioacă, arestarea preventivă pentru 29 de zile. La 29 ianuarie, Curtea de Apel Braşov a admis eliberarea sub control judiciar, iar Cioacă a părăsit arestul la 2 februarie, când ÎCCJ a respins recursul formulat de DIICOT.

Pe toată perioada cercetărilor penale, Cioacă a refuzat să dea vreo declaraţie anchetatorilor. La 16 februarie 2009, el a fost trimis în judecată de DIICOT, alături de Adrian N. În 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat  pe Cioacă la 3 ani de închisoare cu “suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 5 ani”. În acelaşi dosar, Adrian N. a primit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni, tot cu suspendare. Inculpaţii au fost obligaţi să plătească în solidar părţii civile Ghinescu Elodia Marilena, prin curator Ghinescu Robert (n.r. – fratele avocatei) suma de 20.000 de RON, daune morale. Condamnaţii au făcut recurs şi, la 4 aprilie 2011, ÎCCJ a casat sentinţa Curţii de Apel Braşov şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Braşov, taxând astfel o eroare tehnică din dosar.

Greşeala care a întors procesul
Cioacă fusese ofiţer de poliţie judiciară, conform Ordinului MAI nr. 4141 din 11 aprilie 2005. În ianuarie 2008, o dată cu punerea în mişcare a acţiunii penale în dosar, el a fost pus la dispoziţie şi apoi eliberat din structurile poliţiei judiciare, conform art.65, alin (2) din Legea 360/2002. Prin urmare, la data trimiterii în judecată, el pierduse calitatea pentru care o Curte de Apel ar fi fost competentă să-l judece. Însă nici DIICOT, nici instanţa care a primit dosarul nu au verificat competenţa materială. 

La 4 mai 2011, dosarul a ajuns la Judecătoria Braşov. La 6 aprilie 2012, instanţa a dispus achitarea lui Cristian Cioacă. DIICOT şi familia Elodiei Ghinescu au făcut recurs, iar dosarul a ajuns, o lună mai târziu, la Curtea de Apel Braşov. La 15 martie 2013, instanţa a admis recursurile, a casat sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Braşov şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Noul proces a reînceput în 19 iunie 2013 şi a avut ultimul termen astăzi, când instanţa a rămas în pronunţare. Avocata lui Cioacă a solicitat achitarea, procurorul de şedinţă a cerut ca inculpatului să i se dea o pedeapsă cu suspendare, iar avocatul părţii vătămate, Crina Radu, a precizat că e nevoie de o condamnare cu executare, pentru ca pedeapsa să-şi atingă scopul.

Judecătoria Braşov va pronunţa sentinţa din acest dosar în şedinţă publică, joi, 17 aprilie a.c.. Până atunci, Cristian Cioacă va trebui să se prezinte săptămâna viitoare, marţi, 8 aprilie, la Curtea de Apel Piteşti, la procesul în care e judecat pentru omor calificat şi profanare de morminte. La acest termen va fi audiat fratele Elodiei Ghinescu.

Legea mai favorabilă
Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de DIICOT Braşov pentru comiterea infracţiunilor de “acces fără drept la sisteme informatice” (prev. de art.42 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal - o faptă), “restricţionare fără drept a accesului la date informatice” (prev. de art.44 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal - 2 acte materiale, o faptă) şi “transfer neautorizat de date informatice” (prev. de art.44 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal - o faptă), cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal (3 fapte).

Legea 161/2003 prevedea, pentru prima infracţiune, o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 12 ani (art.42 alin.3), pentru a doua infracţiune – o pedeapsă de la 2 la 7 ani (art.44 alin.1), iar pentru a treia faptă - o pedeapsă de la 3 la 12 ani (art.44 alin.2). În vechiul cod penal, pedepsele se contopeau, iar condamnatul o executa doar pe cea mai mare dintre ele. Prin urmare, Cioacă putea fi condamnat la maximum 12 ani de închisoare.

În noul Cod Penal, intrat în vigoare de la 1 februarie 2014, pentru aceleaşi infracţiuni sunt prevăzute alte pedepse. Accesul ilegal la un sistem informatic (art.360, alin.1, 2 şi 3) e pedepsit cu închisoare de la 2 la 7 ani, restricţionartea accesului la datele informatice (art.362) cu închisoare de la unu la 5 ani, iar transferul neutorizat de date informatice (art.364) cu închisoare de la unu la 5 ani.

Deşi pedepsele sunt mai mici, noul Cod Penal prevede însă că, în cazul unui concurs de infracţiuni, “când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite” (art.39, alin.1, lit.b). Prin urmare, maximum de pedeapsă pe care Cioacă l-ar putea primi ar fi de 10 ani şi jumătate.
Instanţele aplică, în acest mai moment, legea mai favorabilă inculpaţilor.

×