x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu: Unul dintre pompierii transferați la Bruxelles evoluează bine

Ciolacu: Unul dintre pompierii transferați la Bruxelles evoluează bine

de Redacția Jurnalul    |    01 Sep 2023   •   11:19
Ciolacu: Unul dintre pompierii transferați la Bruxelles evoluează bine
Sursa foto: facebook

Starea de sănătate a unuia dintre pompierii noștri, un tânăr de 22 de ani, evoluează bine, a fost detubat și urmează să iasă de la secția ATI, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El a fost în vizită la un spital din Bruxelles, unde sunt internate două victime ale exploziilor de la Crevedia.

„M-am bucurat să văd că starea de sănătate a unuia dintre pompierii noștri, un tânăr de 22 de ani, evoluează bine. A fost detubat și urmează să iasă de la secția ATI. Am vorbit cu el și l-am încurajat să treacă cu bine peste această tragedie.
Așteptăm vești bune și despre starea de sănătate a celui de-al doilea pompier român îngrijit la Spitalul Militar din Bruxelles. Am vorbit cu soția lui și am asigurat-o de tot sprijinul nostru. Le doresc sănătate multă pompierilor noștri răniți și îi așteptăm cu bine acasă”, afirmă marcel Ciolacu.

El transmite că este „profund recunoscător medicilor și întregii echipe medicale a Spitalului Militar Regina Astrid din Bruxelles”.

„I-am felicitat pentru răspunsul rapid oferit României, pentru înaltul profesionalism, umanitatea și pasiunea pentru îngrijirea pacienților. România apreciază enorm acest sprijin și este recunoscătoare pentru modul exemplar în care sunt tratați pacienții români”, încheie Ciolacu.

Vizita premierului la Spitalul militar Regina Astrid a avut loc în contextul deplasării la Bruxelles, în perioada 31august – 1 septembrie, unde va avea întrevederi cu mai mulți înalți oficiali europeni.

12 pacienți cu arsuri grave pe o suprafață corporală cuprinsă între 10 și 80% sunt tratați în unități medicale din afara țării - în Belgia (2 pacienți), Italia (2 pacienți), Austria (3 pacienți), Germania (4 pacienți) şi Norvegia (1 pacient), în condițiile în care la scurt timp după producerea exploziilor a fost activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul persoanelor rănite în exploziile de la Crevedia, în unități medicale din străinătate.

Pacienții tratați în unități medicale din străinătate, precum și cei tratați în spitale din România vor putea fi însoțiți de membri ai familiei. Aceștia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniților pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în ședința de Guvern din 31 august 2023.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu pompier