Restaurantul de lux amplasat ilegal pe malul Lacului Herastrau care apartine deputatului PRM Dumitru Dragomir a fost demolat ieri de inspectorii Primariei Sectorului 1. N-au lipsit replicile fierbinti dintre seful Ligii Profesioniste de Fotbal si primarul Chiliman.
Dupa ce Jurnalul National a semnalat de nenumarate ori modul in care Dumitru Dragomir construieste ilegal un restaurant de fite pe malul Lacului Herastrau, ieri cladirea a fost demolata de inspectorii Primariei Sectorului 1. Actiunea de desfiintare a constructiei, evaluata la 550.000 de euro, a inceput la primele ore ale diminetii. Primul care a venit la fata locului a fost unul dintre administratori. Dupa ce s-a luat cu mainile de cap, a urlat si a amenintat, a incercat sa ajunga in apropierea cladirii pentru a opri actiunea de demolare, fara succes insa, fiind oprit de fortele de ordine. Vazand ca n-are succes, s-a urcat repede la volanul unei masini de lux, iar dupa cateva minute a venit insotit de proprietarul constructiei, Mitica Dragomir. Cu o tinuta sport si cu o infatisare nervoasa, el a trecut fara probleme de cordonul fortelor de ordine. "Cine imi darama mie, ma, restaurantul? Cine-i responsabil aici? Ma! Tu stii cat costa usa asta?!", se adreseaza Dragomir unui angajat al Administratiei Domeniului Public. Dupa ce se rafuieste cu el, incearca sa-l convinga pe seful Inspectiei Sector 1, ca actiunea de demolare pe care o coordoneaza este "ilegala". "Domnuâ... Am vorbit cu Videanu la telefon. L-a sunat ieri pe Chiliman. Tu ce mai cauti aici? Opriti demolarea trei ore, pana cand se scoala Videanu de la Geneva, ca sigur tu nu stii ca s-a vorbit. Iar voi nu aveti treaba cu parcurile! Ce cautati la mine? Eu am contract cu Primaria Capitalei!", vocifera Mitica Dragomir. In apararea lui a venit si Corneliu Vadim Tudor, presedintele PRM care a declarat ca demolarea restaurantului este o "rafuiala politica". SOMATIE. Cei de la Primaria Sectorului 1 i-au spus deputatului PRM ca actiunea este legala si se deruleaza in baza unei dispozitii de primar emise la inceputul acestei saptamani. "Ati avut trei zile la dispozitie sa va desfiintati singur constructia. Ati fost somat ca aceasta cladire este ilegala. Nu v-ati conformat si am trecut la desfiintare", i-a raspuns seful Inspectiei Sectorului 1, Razvan Iordan. Interesant este ca ieri-dimineata, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a trezit cu Dumitru Dragomir la el in curte.Citește pe Antena3.ro
SCANDAL. Nervii si-au spus cuvantul in schimbul de replici dintre seful Inspectiei Sector 1 (stanga) si Dumitru Dragomir |
"Va spun io! Totul mi se trage ca sunt deputat PRM. Pai ce?!, nu mi s-a zis: daca a carait Vadim. De aici se trage totul! Sunt demolat politic!" INTERVENTIE
"Om rau! Asta e soiul... Asa cum ma distrug pe mine, asa distrug tara. Uitati-va ce se intampla. Faceti praf tot. Opriti, ca demolez eu" - Dumitru Dragomir, deputat PRM