x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulație restricționată pe a doua bandă pe Autostrăzii Soarelui, sensul București spre Constanța

Circulație restricționată pe a doua bandă pe Autostrăzii Soarelui, sensul București spre Constanța

de Redacția Jurnalul    |    20 Feb 2023   •   11:24
Circulație restricționată pe a doua bandă pe Autostrăzii Soarelui, sensul București spre Constanța

Circulația este restricționată, luni, pe a doua bandă pe Autostrăzii Soarelui, pe sensul București spre Constanța, până la ora 17.00.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 20 februarie, până la ora 17.00, circulația este restricționată pe a doua bandă pe autostrada A2, pe sensul București spre Constanța, pe tronsonul kilometric 143+050 de metri – 143+580 de metri, localitatea Fetești, județul Ialomița, pentru efectuarea unor lucrări la partea carosabilă.

Infotrafic recomandă șoferilor să ruleze cu prudență sporită, să crească distanța de siguranță între autovehicule şi să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii, semnalizând din timp această intenție.

„Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență!”, transmite Infotrafic.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×