Premierul interimar Florin Cîțu a spus joi că Primăria Timișoara ar trebui să dea explicații, după ce un om a murit miercuri seara încercând să se încălzească cu flacăra de la aragaz, în condițiile în care furnizarea căldurii în oraș a fost sistată.
Întrebat miecuri cine ar tebui să răspundă după ce o persoană a murit la Timișoara din cauza frigului, în condițiile în care orașul nu mai are căldură de trei zile, premierul interimar a spus că explicațiile ar tebui să vină de la Primăria Timișoara.
„Primăria Timișoara ar tebui să vină cu explicații. Există un primar care e gestionarul situației, a fost ales, sunt sigur că atunci când a fost ales a venit cu promosiuni și a explicat cu ce soluții va veni. Cred că ar trebui să vedem ce s-a întâmplat acolo, dar bineînțeles orice astfel de tragedie n-ar tebui să se întâmple, ar trebui răspunsurile să le luam de acolo”, a spus Florin Cîțu.
Un bărbat de 66 de ani din Timișoara a murit, iar fiica lui de 38 de ani a fost găsită în stare de inconștiență, după ce s-ar fi intoxicat miercuri seara cu monoxid de carbon. Potrivit unor surse judiciare, cei doi ar fi încercat să se încălzească cu flacăra de la aragaz.
(sursa: Mediafax)