x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cluj: Peste 50.000 de credincioşi asistă la Mănăstirea Nicula, la slujba de liturghie

Cluj: Peste 50.000 de credincioşi asistă la Mănăstirea Nicula, la slujba de liturghie

de Mediafax    |    15 Aug 2012   •   07:50
Cluj: Peste 50.000 de credincioşi asistă la Mănăstirea Nicula, la slujba de liturghie

Peste 50.000 de credinciosi asista, miercuri, la Manastirea Nicula, judetul Cluj, la slujba de liturghie oficiata cu ocazia sarbatorii Adormirii Maicii Domnului si se inchina la icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria, intre cei prezenti aflandu-se si prefectul de Cluj si seful CJ.

Pelerinii, care au sosit din intreaga tara in numar mare incepand de marti, au petrecut noaptea in rugaciuni si au intonat cantece religioase.

Acestia s-au inchinat la icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria, care a fost scoasa din biserica dupa miezul noptii intr-o procesiune in cadrul careia s-a inconjurat de trei ori lacasul de cult.

Miercuri dimineata, alaturi credinciosii care stau la rand sa se inchine la icoana si de cei care asista la liturghie sunt si pelerini care inconjoara in coate si in genunchi biserica de lemn din incinta manastirii, rugandu-se pentru sanatate si iertarea de pacate.

"Am venit din satul Tauti din Maramures sa ne rugam la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Ne rugam sa ne dea Fecioara Maria sanatate si sa ne ajute sa biruim aceste vremuri grele prin care trecem. Numai credinta cred ca ne mai poate salva", a spus unul dintre pelerini.

Slujba de liturghie este oficiata de un sobor de preoti in frunte cu mitropolitul Clujului IPS Andrei Andreicut si cu episcopul romanilor din Ungaria IPS Siluan.

La slujba sunt prezenti printre altii prefectul judetului Cluj, Ioan Vuscan, si subprefectul Mihnea Iuoras, seful Consiliului Judetean, Horea Uioreanu, senatorii Alexadnru Cordos (PSD), Serban Radulescu (PC) si Mihail Hardau (PDL), dar si primari din orase si comune din judet.

Reprezentantii Manastirii Nicula au pregatit pentru credinciosii prezenti peste 15.000 de sarmale care vor fi impartite la sfarsitul slujbei.

×