x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Codul Fiscal va fi rescris până la sfârşitul lunii martie

Codul Fiscal va fi rescris până la sfârşitul lunii martie

Publicat la 19 Ian 2009 00:00 Modificat la 19 Ian 2009 00:00

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, sindicatelor şi oamenilor de afaceri, care participă în grupurile de lucru pentru găsirea soluţiilor anticriză, promit rescrierea Codului Fiscal, până la sfârşitul lunii martie, informează Antena3.



Printre propunerile cu şanse mari de adoptare se numără plata TVA la încasarea facturii pentru companiile mari, neimpozitarea profitului reinvestit, sau suprataxarea profitului excepţional şi a produselor de lux. Alte măsuri analizate sunt rambursarea TVA pentru proiectele cu fonduri europene, după fiecare cerere de rambursare, şi nu la finalul proiectului, dar şi tratarea veniturilor angajaţilor în şomaj tehnic, ca venituri nonsalariale.

×
Subiecte în articol: romania