Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroşani au finalizat expertiza în cazul incendiului produs, la sfârşitul lunii octombrie 2015, în clubul Colectiv din Bucureşti.
Raportul va fi predat săptămâna viitoare Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu care INSEMEX a colaborat în efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea procurorilor de la Parchetul General.
'Draftul raportului este gata. El numără câteva sute de pagini şi anexe. Aşa cum am promis, săptămâna viitoare raportul va fi predat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul INSEMEX Petroşani, George Artur Găman.
El a precizat că nu poate face public niciun element din raport deoarece documentul a fost comandat de Parchetul General.
Specialiştii INSEMEX Petroşani au efectuat, pe 16 decembrie 2015, în laborator, o expertiză tehnică a condiţiilor din clubul Colectiv, în încercarea de a determina cauzele şi modul în care s-a produs incendiul din 30 octombrie 2015.
Simularea a fost efectuată la solicitarea Parchetului General, iar la experimentul judiciar a luat parte şi directorul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, instituţie cu care INSEMEX colaborează pentru finalizarea expertizei tehnice.
Directorul INSEMEX afirma, pe 16 decembrie, că în cadrul expertizei tehnice a fost efectuată o simulare ''la o porţiune semnificativă din clubul Colectiv'. Prin reproducerea evenimentului specialiştii au încercat să determine mecanismul de declanşare a incendiului şi modul de propagare al acestuia.
Iniţierea incendiului a fost efectuată cu un articol pirotehnic pe o porţiune semnificativă, reprodusă la scară reală ca în clubul Colectiv. AGERPRES