Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti a inaugurat un nou centru de transplant de celule stem.Pacienţii cu leucemie şi alte forme de cancer la sânge vor putea beneficia de un transplant de celule stem în cel mult un an.
Fundaţia “Dăruieşte Viaţă” a construit de la zero o anexă a secţiei de Hematologie în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, centru care va putea găzdui în fiecare an în jur de 150 de persoane cu afecţiuni maligne de sânge şi limfă.
Centrul are o capacitate de 13 paturi, mai precis 5 camere sterile şi 4 camere de pre-transplant a câte 2 paturi. Pacienţii hemato-oncologici pot beneficia de un transplant de celule stem pentru a curăţa sângele şi a înlocui celulele canceroase după ce urmează chimioterapia necesară eliminării tumorii.
În Bucureşti mai există două centre de transplant la Institutul Fundeni şi la Spitalul Colţea, iar în ţară, mai sunt numai două astfel de secţii, una la Timişoara şi alta la Târgul Mureş.
3 ani de fundraising pentru 600 000 euro
Campania de strângere de fonduri a început acum trei ani.Asociaţia “Dăruieşte Viaţă” a realizat centrul de transplant de celule stem graţie unei sponsorizări în valoare de 200 000 euro venite din partea companiei MaxBet şi a donaţiilor în valoare de 400 000 euro provenite de la alte companii mici şi mijlocii în cadrul campaniei “Dar din dar se face viaţă”.
“Sperăm să reuşim să dotăm sau să modernizăm toate secţiile oncologice din ţară.Companiile ne pot ajuta decizând să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit către un ONG ca al nostru, în loc să dea aceşti bani guvernului”, explică Oana Gheorghiu, unul dintre fondatorii Asociaţiei “Dăruieşte Viaţă”. La ora actuală, firmele româneşti au de ales între a încheia un parteneriat de sponsorizare cu un ONG sau a-şi plăti impozitul direct către stat.În cazul de faţă, Ministerul Sănătăţii nu a avut nici un fel de contribuţie financiară la proiect, dar reprezentantul său, ministrul secretar de stat Dorel Săndesc a salutat iniţiativa şi a explicat că Guvernul va sprijini în mod firesc conducerea SUUB în vederea obţinerii acreditărilor necesare funcţionării noului centru de transplant.
Celulele stem, salvatoare de vieţi
Transplantul de celule stem poate reface stocul de celule sănătoase din sângele bolnavului, întărind imunitatea şubrezită de tratamentele anti-cancer agresive cum ar fi radioterapia sau chimioterapia. Toţi oamenii sunt potenţial donatori de celule stem.Celulele stem se recoltează din sânge, din cordonul ombilical sau din măduva osoasă (ţesutul moale din oasele mari şi late ale corpului). În cazurile în care autotransplantul de celule stem este imposibil, sunt căutaţi donatori mai întâi printre rudele pacientului,însă în 75% dintre cazuri nu există compatibilitate între aceştia. Din acest motiv, persoanele cu vârsta între 18 și 45 de ani și cu o stare de sănătate generală bună se pot înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem pentru a putea contribui la nevoie la salvarea unei vieţi.În România există în acest moment în jur de 20 000 de donatori de celule stem, dar numai cinci centre de transplant.
Info:
■ Donarea de celule stem este voluntară, anonimă și neremunerată.
Paşi necesari : completarea unui chestionar medical, analiza sângelui, înscrierea în registrul unic şi în caz de compatibilitate cu un pacient aflat pe lista de aşteptare, recoltarea de celule stem din sânge sau măduva osoasă.
www.registru-celule-stem.ro
■ Infecțiile sunt cea mai importantă cauză a deceselor din centrele oncologice. Pacienții cu imunitate scăzută ar trebui izolați de virușii și bacteriile din exterior în camere sterile, dar în realitate multe spitale nu-și permit să protejeze bolnavii de cancer, cazându-i la comun.
■ Camera sterilă este o cameră cu baie proprie și echipament de filtrare al aerului în care poate fi internat un singur pacient. Până acum, Asociația „Dăruieşte Viaţă” a mai construit zece camere sterile la Institutul Clinic Fundeni.
■ Leucemia este un termen care acoperă un spectru mai larg de boli care afectează sângele, limfa şi măduva osoasă denumite tumori hematologice.