Angajaţi de la Garda Financiară Timiş şi de la Direcţia Finanţelor Publice Timiş au fost conduşi la sediul DNA Timişoara, joi după amiază. În total, nouă persoane, printre care şi un om de afaceri, au fost duse la audieri. Acestea sunt acuzate de evaziune fiscală şi acte de corupţie.
Şonei Dorin, administratorul firmei Real Metromat Estate din Deva şi contabilul societăţii, Dan Irincu. Jandarmii i-au adus sub escortă pe cei doi la sediul DNA Timişoara. De asemenea, au adus şi doi saci încărcaţi cu documente fiscale care au fost descoperite în maşina acestora. În paralel cu această acţiune, au fost ridicate pentru audieri două inspectoare de la Finanţele Publice şi mai mulţi comisari de la Garda Financiară Timiş.
Dosarul vizează mai multe importuri din Bulgaria, realizate de o firmă al cărei patronul este suspectat că a mituit mai mulţi inspectori financiari pentru a scăpa de un control al acestora. Anchetatorii au sechestrat mai multe bunuri ale firmei, valoarea acestora ridicându-se la circa 50 de milioane de lei. Procurorii DNA Timisoara au descins în mai multe locaţii din judeţul Timiş şi din Deva. Oamenii legii au reţinut nouă persoane, printre care patronul şi contabilul unei firme, angajaţi de la Direcţia Finanţelor Publice Timiş şi de la Garda Financiara Timiş.
Doar două persoane din cele nouă duse la audieri au fost reţinute joi seara. Procurorii DNA au decis să emita ordonante de reţinere pe numele comisarului Garzii Financiare Timis, Marius Bulugean, dar şi pe cel al lui Dorin Şonei, patronul unei societăţi comerciale ce se ocupă cu comerţul de fier-beton. Anchetatorii îi urmăreau pe cei doi încă din luna ianuarie 2011, când patronul firmei a fost filmat de procurori în timp ce îi dădea comisarului Marius Bulugean 200 de euro, sub forma de mită. Astfel, angajatul Gărzii Financiare Timiş ar fi urmat să îi aranjeze omului de afaceri controale fără probleme pe linie financiar-contabilă. Bulugean şi Şonei sunt acuzati de luare şi dare de mită dar şi de trafic de influenţă. Procurorii au decis să emită pe numele lor ordonanţă de reţinere pentru urmatoarele 24 de ore, iar vineri îi vor prezenta magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Celelalte persoane aduse joi la audieri, la DNA Timişoara, au plecat acasă şi sunt considerate martori la dosar. Mai grav, pe lângă acuzaţia de trafic de influenţă, comisarul Marius Bulugean este acuzat de către DNA şi de transmiterea de informaţii nedestinate publicului. Conform ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, comisarul i-ar fi transmis în cinci cazuri astfel de informaţii lui Dorin Epure, patronul cluburilor Heaven şi Zambara. Numele lui Dorin Epure apareşi în scandalul clubului Heaven investigat de DNA, în care mai mulţi angajaţi ai Primăriei Timişoara sunt anchetaţi pentru că ar fi închiriat o suprafaţă mult mai mică decât cea ocupată în realitate de club. În ultimele săptămâni, numele lui Epure a apărut, din nou, în atenţia publicului, după discuţiile legate de redeschiderea clubului Zambara în clădirea renovată a Bastionului, sub forma unui centru de pregătire pentru tineret.