x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană doreşte impunerea unei taxe asupra unor venituri ale producătorilor de energie

Comisia Europeană doreşte impunerea unei taxe asupra unor venituri ale producătorilor de energie

07 Sep 2022   •   15:53
Comisia Europeană doreşte impunerea unei taxe asupra unor venituri ale producătorilor de energie

Comisia Europeană recomandă guvernelor să impună o taxă asupra veniturilor generate de producătorii de energie electrică non-gaz atunci când preţurile de piaţă depăşesc 200 de euro pe MWh, scrie Financial Times.

Preţul energiei electrice în Germania, referinţa regională, este peste 450 EUR pe MWh. Veniturile în exces vor fi redistribuite pentru a ajuta companiile şi gospodăriile aflate în dificultate.

Preţurile energiei electrice au crescut vertiginos, deoarece sunt legate de preţul gazului, indiferent dacă energia electrică este sau nu produsă cu gaz sau prin alte mijloace. Preţurile gazelor sunt de aproximativ 10 ori mai mari decât preţul mediu din ultimul deceniu.

Orice câştig al companiilor energetice care va depăşi plafonul în cauză va fi colectat de guverne şi distribuit consumatorilor după cum autorităţile consideră de cuviinţă, se arată în document.

Europa a cunoscut o limitare covârşitoare a gazelor naturale provenite din Rusia, anterior cel mai mare furnizor al său, ca răspuns la sprijinul Occidentului oferit Ucrainei. Kremlinul a avertizat luni că livrările prin conducta Nord Stream 1 vor fi reduse până la ridicarea sancţiunilor.

Industriile europene au avertizat că se confruntă cu o „ameninţare existenţială” dacă factorii de decizie nu intervin pentru a reduce costurile energetice.

Propunerile urmează să fie discutate miercuri de diplomaţii celor 27 de state membre UE, înaintea reuniunii de urgenţă a miniştrilor energiei de vineri.

Documentul sugerează, de asemenea, o ţintă obligatorie de reducere a consumului de energie electrică cu 5% în timpul orelor de vârf - lucru pe care preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, l-a prezentat ​​în observaţiile oficiale, văzute de FT marţi.

O modalitate obişnuită de a încuraja utilizatorii industriali să scadă consumul de energie în timpul orelor de vârf este prin intermediul contractelor care permit distribuitorilor de energie să reducă oferta în schimbul unei compensaţii sau să scadă facturile viitoare.

Lucrarea comisiei a avertizat că stimulentele utilizate trebuie să fie „eficiente din punct de vedere al costurilor”. De asemenea, este menţionat faptul că statele membre trebuie să acţioneze în comun pentru a evita denaturarea pieţei interne a UE.

Mai multe state membre s-au plâns că Bruxelles-ul nu a acţionat suficient de rapid. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat într-un interviu sâmbătă că, în situaţia actuală, comisia „nu are nicio zi de pierdut”.

Capitalele UE sunt, în general, în favoarea planurilor de încurajare a reducerii cererii ca cea mai rapidă modalitate de a aborda criza, dar sunt împărţite în privinţa modului de abordare a creşterii preţurilor la energie.

Mai multe naţiuni, printre care Italia, Spania şi Austria, au cerut o separare a pieţelor de gaz şi energie electrică, în timp ce altele sunt în favoarea limitelor preţurilor la gaze.

Un diplomat al UE a avertizat că, totuşi, plafonarea gazelor ar putea „avea consecinţe negative” dacă preţurile scad. Diplomatul a adăugat că ar fi mai eficient ca oficialii să stabilească limitele într-o manieră dinamică în raport cu pieţele energetice din afara UE.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana