x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comitet de urgenţă la Primăria Capitalei: Ce măsuri au fost luate pentru prevenirea coronavirusului

Comitet de urgenţă la Primăria Capitalei: Ce măsuri au fost luate pentru prevenirea coronavirusului

08 Mar 2020   •   18:17
Comitet de urgenţă la Primăria Capitalei: Ce măsuri au fost luate pentru prevenirea coronavirusului
Sursa foto: antena3

Toate tramvaiele şi autobuzele vor fi dezinfectate la capăt de linie, iar numărul acestor autovehicule va fi suplimentat pentru a se evita aglomeraţie şi a preveni, astfel, răspândirea coronavirusului.

Măsurile amintite au fost luate duminică, la comitetul de urgenţă organizat la Primăria Capitalei, a anunţat viceprimarul Aurelian Bădulescu.

De asemenea, potrivit lui Bădulescu, măştile de protecţie vor fi distribuite la cerere.

Măsura amintită a fost dezbătută, de asemenea, la şedinţa de urgenţă de la Primăria Bucureşti.

Tot acolo, s-a mai anunţat că în Capitală avem suficiente locuri pentru eventuale noi cazuri de carantină şi, în plus, s-au mai găsit două puncte în care se pot adăposti eventualele cazuri noi de coronavirus, a mai spus Arafat.

De asemenea, oficialii Metrorex ar trebui să vină cu soluții ca să nu existe aglomerările de oameni la metrou la orele de vârf, a solicitat duminică șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, în contextul răspândirii coronavirusului.

În ce priveşte şcolile, acestea nu vor fi închise, pentru că situaţia de faţă nu impune acest lucru.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a anunțat că până duminică, în România 15 persoane sunt în carantină instituționalizată.

În țara noastră, situația, duminică la prânz, arăta că 12.734 de persoane se află în auto-izolare.

www.antena3.ro

 

×