Comorile credinţei din Damasc

Dacă în icoane şi în manuscrisele creştine, care ne sunt familiare ca imagine, apar teme cunoscute ale creştinismului (Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, Botezul lui Iisus săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul), în manuscrisele islamice nu vom vedea imagini decât în măsura în care acestea sunt compuse din fragmente de Coran sau din alte texte sfinte. Acestea sunt scrise caligrafic în aşa fel încât să redea, de exemplu, imaginea unei flori sau chiar a unei cruci desenate cu o impresionantă migală şi cu o inegalabilă măiestrie de caligrafii vremii.

Atunci când a hotărât ca Bucureştiul să fie inclus în itinerariul european, imediat după Vatican al expoziţiei "Siria - Leaganul civilizaţiei şi al credinţei", ambasadorul Walid Othman a intenţionat ca gestul său să reprezinte "încă o dovadă de netăgăduită prietenie" între Siria şi România. Cu toate acestea, aşa cum o demostrează cu prisosinţă nu numai caietul de impresii, ci şi afluenţa neobişnuită a publicului care a trecut pragul sălilor de expoziţie ale Galeriei de Artă a Municipiului Bucureşti, manifestarea s-a constituit şi într-un prilej de a afla încă o dată că originile creştinismului se află în Orientul Mijlociu.

Şi că, din acest punct de vedere, legăturile dintre noi, actualii creştini europeni, şi locuitorii teritoriului fostei Sirii Mari sunt cu mult mai profunde decât ne-am fi închipuit.

Odată intrat în sălile de expoziţie, eşti încercat de o senzaţie ciudată. Pe de-o parte, ai impresia ca ai păşit într-un sanctuar al credinţei, fiindcă reproducerile icoanelor vechi, unice, datând de la începuturile credinţei, te fascinează de la prima vedere. E aici un amalgam de imagini, un mozaic de reprezentări a două credinţe, creştină şi musulmană, care se armonizează perfect în acel mediu artistic. Este ca o exprimare universală a credinţei, oricare ar fi ea.

Pe de altă parte, te încearcă senzaţia de uimire că vezi ceva ce cunoşti foarte bine şi totuşi de data aceasta este altfel. Este vorba despre icoanele atât de cunoscute, reprezentări sfinte la care te-ai obişnuit să te închini cu pioşenie. De această dată, imaginile sunt aceleaşi, până în cel mai mic amănunt, dar scrisul este în arabă. Şi, totuşi, pare atât de firesc...

Dacă în icoane şi în manuscrisele creştine, care ne sunt familiare ca imagine, apar teme cunoscute ale creştinismului (Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, Botezul lui Iisus săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul), în manuscrisele islamice nu vom vedea imagini decât în măsura în care acestea sunt compuse din fragmente de Coran sau din alte texte sfinte. Acestea sunt scrise caligrafic în aşa fel încât să redea, de exemplu, imaginea unei flori sau chiar a unei cruci desenate de caligrafii vremii cu o impresionantă migală şi cu o inegalabilă măiestrie.

În expoziţie se regăsesc texte şi icoane decorate cu aur, abundând de culoare şi detaliu. Scrierile sunt realizate manual de autorii vremii, care au folosit vopsele fierte şi preparate după reţete străvechi, numai de ei ştiute.

Din punct de vedere cultural, Siria este un spaţiu mai mult decât bogat, şi acest lucru îl explică cel mai bine Părintele Gheorghe Costea, primul preot ortodox al românilor din Damasc. "Din lectura Sfintei Scripturi, mai precis a Vechiului Testament, avem mărturii despre sirieni şi asirieni. Teritoriul asirienilor era în această zonă a râurilor Tigru şi Eufrat, care traversează Siria şi în ziua de astăzi. Pe aceste meleaguri se găsesc mărturii încă din timpul Proorocului Ilie, aici fiind valea în care Sfântul i-a mustrat pe proorocii mincinoşi ai lui Baal şi a adus ploaia după trei ani de secetă.

Pe muntele unde Sfântul Ilie s-a rugat la Dumnezeu ca să trimită foc din cer pentru a mistui jertfa lui, şi nu a proorocilor mincinoşi, este zidită o mănăstire care păstrează memoria vie a Sfântului Prooroc. Totodată, în Siria Mare au apărut şi primele scrieri, alfabetul fenician fiind unul dintre primele alfabete consemnate. Dacă vorbim despre Siria creştină, se ştie că Mântuitorul Hristos a folosit ca limbă de exprimare limba aramaică, şi numai în Siria se mai găsesc sate în care se vorbeşte şi astăzi această limbă. Astfel avem oportunitatea de a auzi limba Mântuitorului nostru Iisus Hristos."