Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit calendarul estimativ pentru procedura de ocupare a funcţiilor de conducere vacante de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, perioada de depunere a candidaturilor fiind 17 iulie-19 august, iar 9 -10 septembrie analizarea acestora, informează agerpres.ro.
Potrivit site-ului, Secţia de judecători a discutat joi, după suplimentarea ordinii de zi, nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind declanşarea procedurii de ocupare a funcţiilor de conducere vacante de la ÎCCJ.
Astfel, în 17 iulie se vor publica, pe pagina de internet a CSM şi a instanţei supreme, funcţiile de conducere vacante de la ÎCCJ, iar în intervalul 17 iulie- 9 august, se pot depune candidaturile la Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit calendarului, în perioada 19 august-4 septembrie va avea loc verificarea judecătorilor care şi-au depus candidatura, de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dacă au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea, şi comunicarea rezultatului verificării. Pe 22 august se vor publica pe site proiectele de candidatură.
În perioada 19 august-4 septembrie va avea loc verificarea, de către Direcţia resurse umane şi organizare, a înscrisurilor depuse la dosarele de candidatură şi solicitarea completării acestora, după caz; între 4 şi 6 septembrie se va elabora Nota Direcţiei resurse umane şi se va organizare prezentarea candidaturilor şi a documentelor ataşate în susţinerea acestora.
În intervalul 9-10 septembrie va avea loc analizarea candidaturilor de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi formularea propunerilor de numire în funcţiile de conducere vacante de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În septembrie, expiră mandatul preşedintelui ÎCCJ şi al vicepreşedintelui Rodica Aida Popa, ambele numite în funcţii în urmă cu trei ani de preşedintele Traian Băsescu.