x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Conducerea TVR, somată în instanţă să publice informaţiile din contractele de asistenţă juridică

Conducerea TVR, somată în instanţă să publice informaţiile din contractele de asistenţă juridică

11 Apr 2019   •   14:46
Conducerea TVR, somată în instanţă să publice informaţiile din contractele de asistenţă juridică

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, împreună cu filiala sa din Societatea Română de Televiziune, MediaSind TVR, a depus joi, la Tribunalul Bucureşti, cererea de chemare în judecată a conducerii TVR, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind informaţiile de interes public. 

"Constatând că nerespectarea angajamentelor semnate de către conducere cu Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor din TVR- SPUSTv devine o regulă, că angajaţii celei mai mari instituţii de presă din ţară pierd constant drepturi importante, fiindu-le astfel afectate atât situaţia financiară, cât şi stabilitatea locurilor de muncă, constatând că în TVR se mimează activitatea sindicală, iar unii lideri primesc funcţii de conducere şi salarii mărite, constatând încălcarea prevederilor OUG nr. 26/2012 prin încheierea, la preţuri exorbitante, a mai multor contracte cu diverse case de avocatură, în timp ce în SRTV există un Serviciu Juridic, în data de 20.02.2019 MediaSind - TVR l-a notificat pe preşedintele-director general, Doina Gradea, să pună la dispoziţie o serie de informaţii de interes public", se arată într-un comunicat al SRJ MediaSind. 

Potrivit sursei citate, în baza prevederilor OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative potrivit cărora autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare. 

De asemenea, SRJ MediaSind a solicitat informaţii cu privire la următoarele aspecte: Ce sume a cheltuit SRTv în perioada 2012 - până în prezent pe contracte de asistenţă juridică?; Care sunt casele de avocatură cu care SRTv a încheiat contracte de asistenţă juridică, în perioada 2012 - până în prezent?; Care au fost sumele cheltuite de SRTv cu fiecare casă de avocatură, în parte, în perioada 2012 - până în prezent?; Care au fost cheltuielile totale ale SRTv în perioada 2012 - până în prezent cu salarizarea personalului propriu de specialitate juridică? 

De asemenea, sindicatul a solicitat informaţii cu privire la tranzacţia încheiată de conducerea SRTV cu fostul disponibilizat Marin Drumcea privind reangajarea acestuia, fără concurs, la Serviciul Juridic, sentinţa judecătorească şi Încheierea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Dosar 25660/3/2013 de respingere a cererii SRTV de a se lua act de această tranzacţie, expunerea de motive, nota de fundamentare inclusiv anexe, avizele Consiliului Director, Hotărârile Consiliului de Administraţie şi Ordinul PDG privind reangajarea, transformarea Serviciului juridic în departament şi numirea acestuia în funcţia de director al Departamentului juridic. 

"În data de 29.03.2019, SRTV a transmis adresa nr. 130030 prin care ne răspunde doar la unele la întrebări, afirmând cu rea credinţă că TVR nu se încadrează în prevederile OUG nr. 26/2012. Conducerea ignoră faptul că SRTV nu este o instituţie privată de presă, ci una publică, finanţată în proporţie de peste 80% de la bugetul de stat. În ceea ce priveşte suma totală cheltuită, conducerea instituţiei ne-a informat că suma totală cheltuită cu contractele de asistenţă juridică este de 5.721.652 lei, defalcată pe anii 2012 - 579.486 lei, 2013 - 808.403 lei, 2014 - 1.007.911 lei, 2015 - 1.140.201 lei, 2016 - 1. 374.415 lei, 2017 - 450.960 lei, 2018 - 290.240 lei. Aceste sume au fost achitate în condiţiile în care SRTV are un compartiment juridic pentru care a cheltuit în aceeaşi perioadă, pentru salarizare, suma de 6.059.181 lei. Conducerea instituţiei a pus la dispoziţie şi o listă cu mai multe case de avocatură, fără însă să precizeze, aşa cum am solicitat, sumele atribuite pentru fiecare contract. Precizăm că şefa TVR a refuzat să pună la dispoziţie documentele solicitate privind angajarea fără concurs a unui fost disponibilizat şi numirea acestuia, fără respectarea cerinţelor legale, la conducerea departamentului juridic, susţinând că 'nu a înţeles întrebarea'! Din aceste motive, SRJ MediaSind a depus în data de 02.04.2019 o reclamaţie administrativă, invocând faptul că răspunsul oferit este incomplet şi că sunt aşteptate toate informaţiile solicitate, pentru a evita un nou proces. La această ultimă solicitare, conducerea instituţiei nu a trimis niciun răspuns. În aceste condiţii, SRJ MediaSind a decis să se adreseze instanţei, pentru a obliga conducerea TVR să facă publice informaţiile solicitate", explică SRJ MediaSind. 

În cazul în care instanţa va admite cererea privind eventuale cheltuieli de judecată, SRJ MediaSind va solicita Consiliului de Administraţie al SRTV şi Curţii de Conturi ca aceste sume să fie recuperate de la "persoanele responsabile de acest nou abuz". 

"Din nefericire, nu este prima dată când actuala conducere a Televiziunii Române face dovada dispreţului său faţă de angajaţi şi faţă de lege, motiv pentru care, în acest moment, pe rolul instanţei se află mai multe procese ce au ca obiect lipsa de transparenţă faţă de cheltuirea banului public, nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, neacordarea voucherelor de vacanţă, diminuarea drepturilor angajaţilor, precum şi lipsa de transparenţă în privinţa facilităţilor acordate sindicatului său de casă, SPUSTv. Atitudinea dictatorială a şefei TVR, Doina Gradea, a fost de fiecare dată sancţionată de organizaţiile naţionale şi internaţionale de presă, care au protestat şi au cerut Parlamentului să o demită de urgenţă de la conducerea instituţiei", se mai spune în comunicat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tvr somata contracte asistenţă juridică