x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Conferinţă „TOP GUN” la Sibiu: Şefii militari ai NATO aleg viitorul comandant al Statului Major Militar Internaţional

Conferinţă „TOP GUN” la Sibiu: Şefii militari ai NATO aleg viitorul comandant al Statului Major Militar Internaţional

de Agerpres    |    11 Sep 2012   •   11:06
Conferinţă „TOP GUN” la Sibiu: Şefii militari ai NATO aleg viitorul comandant al Statului Major Militar Internaţional
Provocarile mediului general de securitate, stadiile transformarii NATO si revizuirea structurii Statului Major Militar International (IMS) sunt cateva dintre temele care vor fi discutate in cadrul conferintei Comitetului Militar al NATO, cel mai inalt for de decizie militara al Aliantei, care se va desfasura la Sibiu, in perioada 14-16 septembrie.
Potrivit MApN sefii apararii din cele 28 de tari membre ale NATO vor discuta si despre operatiile Aliantei aflate in desfasurare in Afganistan si in Balcanii de Vest, precum si aspecte-cheie de pe agenda Organizatiei.
Aceasta este prima reuniune a sefilor apararii in acest format, dupa summit-ul NATO de la Chicago, si prima care se desfasoara in Romania.
Conferinta se va incheia cu alegerea noului director general al Statului Major Militar International (IMS), partea executiva a Comitetului Militar.
Generalul-locotenent Stefan Danila, seful SMG, gazda reuniunii, va avea intalniri bilaterale cu omologi din alte tari, in cadrul carora vor fi abordate aspecte privind participarea tarii noastre in teatrele de operatii la misiuni aflate sub mandat NATO, procesul de transformare a Armatei Romaniei si modalitatile de intarire a cooperarii militare bilaterale.
Conferinta de la Sibiu va fi condusa de presedintele Comitetului Militar al NATO, generalul Knud Bartels, printre participanti aflandu-se amiralul James Stavridis, comandantul Comandamentului Suprem Aliat din Europa (SACEUR), generalul Stéphane Abrial, actualul comandant al Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare (SACT), precum si generalul Jean-Paul Paloméros, viitorul comandant al SACT. De asemenea, la Sibiu, se va afla generalul John Allen, comandantul Fortei Internationale de Asistenta de Securitate (ISAF), care va prezenta ultimele informatii despre misiunea Aliantei din teatrul de operatii Afganistan.
Invitati speciali ai presedintelui Comitetului Militar al NATO sunt ambasadorul Stephen Evans, asistentul secretarului general al NATO pentru Operatii, si generalul-locotenent Arne Blrd Dalhaug, comandantul Colegiului de Aparare NATO de la Roma. AGERPRES / (AS - Sorin Penes)

×