x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Confiscarea în "Telepatia": ABUZIVĂ şi lipsită de FUNDAMENT LEGAL. Bunurile se află în posesia altor persoane decât cele menţionate în condamnare

Confiscarea în "Telepatia": ABUZIVĂ şi lipsită de FUNDAMENT LEGAL. Bunurile se află în posesia altor persoane decât cele menţionate în condamnare

27 Aug 2014   •   15:04
Confiscarea în "Telepatia": ABUZIVĂ şi lipsită de FUNDAMENT LEGAL. Bunurile se află în posesia altor persoane decât cele menţionate în condamnare

Unul dintre acţionarii GRIVCO a formulat o acţiune de contestare a executării deciziei pronunţate de completul Curţii de Apel Bucureşti, format din judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihai Mihalcea, în dosarul Telepatia, privitor la privatizarea Institului de Cercetări Alimentare, informează lumeajustitiei.ro.

Contestarea reclamă faptul că măsura dispusă de instanţă privind confiscarea bunurilor din Strada Gârlei nr. 1B, unde se află sediul GRIVCO, este abuzivă, lipsită de fundament legal şi denotă o necunoaştere a realităţii de către magistraţi.

Cererea este întemeiată pe faptul că judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihai Mihalcea, prin hotărârea pronunţată, au procedat la executarea bunurilor unor persoane care nu au avut calitatea de autor al săvârşirii unei infracţiuni.
Solicitarea se bazează pe art. 598 din Codul Penal, în care este prevăzut faptul că acţiunea de contestare este întemeiată atunci când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare.
Mai mult, petentul, ca reprezentant al societăţii GRIVCO, reclamă faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu a fost solicitat de instanţă pentru a fi parte în procedură, ci a fost pus, fără drept de apel, în situaţia de a i se confisca un bun care îi aparţine de drept.

De asemenea, în document se arată că decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor din Decizia-Cadru 2005/212 a Consilului JAI din data de 24 februarie 2005, privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, care stabileşte ca măsura confiscării unui bun de către o instanţă se poate aplica doar în cazul persoanelor care au făcut obiectul investigaţiei în urma unei proceduri în legătură cu o infracţiune.

În solicitare este evidenţiat şi următorul aspect: terţele pătţi ce nu sunt judecate într-o cauză pendinte nu pot fi chemate în procesul penal să probeze dobândirea licită a unor bunuri.

Proba de necontestat de care instanţa trebuie să ţină cont la soluţionarea contestaţiei la executare
Dovada fără echivoc depusă în instanţă pentru a dovedi că sechestrul asupra sediilor GRIVCO şi Intact Media Group este abuziv este autorizaţia de construire şi întregul istoric al imobilului din Strada Gârlei nr. 1B, supus confiscării prin decizia judecătorilor Bogdan şi Mihalcea.

Acest document relevă că faptele reţinute de magistraţi în hotărârea de condamnare a lui Dan Voiculescu în acest proces nu au condus la finanţarea edificării construcţiei, această activitate fiind efectuată anterior privatizării ICA, şi că bunurile se află în posesia legitimă a unor persoane care nu au fost menţionate în hotărârea de condamnare.

Astfel, este probat că imobilul din Strada Gârlei nr. 1B, asupra căruia s-a dispus măsura confiscării, a fost realizată înainte de intrarea în vigoare a Legii 65/2002, act normativ în baza căruia Curtea de Apel Bucureşti a susţinut acuzaţia de spălare a banilor împotriva inculpaţilor în dosarul Telepatia.
__________________________________________

Istoricul cladirii din Strada Garlei nr. 1B:
"Justific calitatea procesuala activa in conformitate cu art.598 alin. (1) lit. b) CPP avand in vedere ca executarea este indreptata impotriva societatii comerciale SC GRIVCO SA, societate la care am calitate de actionar, iar hotararea care este supusa executarii s-a pronuntat impotriva altor persoane, fara ca societatea al carei actionar sunt sa fie parte in procedura pendinte, fara sa subsemnatul contestator sa fi fost chemat pentru a fi parte si pentru a ma apara in procesul in care s-a pronuntat hotararea care se executa. (...) Se observa ca societatea al carei actionar sunt, SC GRIVCO SA, nu a fost parte in acest proces, nefiind acuzata de savarsirea vreunei actiuni si nici subsemnatul contestator nu a fost pus sub acuzare pentru savarsirea vreunei infractiuni care sa atraga sanctiunea penala sau masura de siguranta a confiscarii bunurilor din proprietatea mea.

Cu toate acestea, la data de 13 august 2014 am fost chemat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie pentru a mi se aduce la cunostinta luarea unei masuri asiguratorii in calitate de actionar pe care o aveam la o societate comerciala ca urmare a pronuntarii deciziei penale 888/A/08.08.2014. (...) Cu aceasta ocazie, am observat ca s-a luat masura confiscarii si asupra imobilului inscris in cartea funciara sub nr.cadastral 217469/C1 (nr. CF vechi 62454, nr. cadastral vechi 4441/2), imobil situat in Str. Garlei nr. 1B, Sector 1 Constructie P+9 si teren in suprafata de 3000 mp apartinand Grivco SA. Acest imobil este proprietatea societatii Grivco SA, societate la care am calitatea de actionar. (...)

La solutionarea cauzei va rog sa aveti in vedere urmatoarele aspecte:
-Constructia asupra careia s-a dispus masura confiscarii a fost realizata inainte de intrarea in vigoare a Legii 656/2002, lege in baza careia a fost sustinuta acuzatia impotriva persoanelor fizice ce au fost acuzate de infractiuni de spalare a banilor. (...)
Aceasta decizie este lipsita de fundament legal si denota o necunoastere a realitatii de catre judecatorii ce au compus instanta de apel, instanta ce a emis decizia mentionata.

Prezint istoricul acestui imobil:
I.Initierea constructiei blocului Turn de catre Bioprod conform autorizatiei de construire:
30.05.1996 – Se emite autorizatie de construire nr. 25G de catre Primaria Municipiului Bucuresti pentru imobilul de birouri si servicii S+P+9E pentru Bioprod SA pe terenul de 6.130 mp.

II.Vanzarea constructiei in curs de la Bioprod la Grivco
15.06.1999 – Contractul de vanzare cumparare nr.174/15/06/1999 intre Bioprod SA (vanzator) si GRIVCO SRL (cumparator) cu privire la constructia aflata in curs de executare la un pret de 3.994.602.655 ROL + TVA. Constructia a fost cumparata la stadiul de executare lucrari suprastructura parter. Rezulta astfel ca imobilul a fost finalizat cu fondurile cumparatorului Grivco pentru resturile de lucrari (in regilm P+9, adica inca 9 nivele +finisaje).
Altfel spus, faptele retinute in hotararea de condamnare nu au condus la finantarea edificarii constructiei, activitatea fiind anterioara privatizarii.
Constructia este amplasata pe terenul in suprafata de 4.830 mp din care: suprafata construita la nivelul solului este de 859.60 mp, suprafata de circulatie auto si pietonala fiind de 778.20 mp si teren ambiental 3.182,20 mp.
15.06.1999 - Transmiterea proprietatii constructiei de la vanzator la cumparator are loc la data semnarii procesului verbal de predare primire a constructiei: S-au semnat doua procese verbale, unul referitor la stadiul fizic al lucrarilor si unul referitor la contractele realizate de Bioprod cu privire la realizarea investitiei;
17.06.1999 - Se emite autorizatia de construire nr. 35G de catre Primaria Municipiului Bucuresti pentru finalizarea lucrarii autorizate prin AC 25G/30.05.1996 catre Bioprod SA pe terenul de 6.130 mp.
26.03.2002 – Act aditional nr. 2 la CVC 174/15.06.1999 prin care se modifica suprafetele terenului
09.05.2002 – Incheiere nr. 5362 emisa de Biroul Carte Funciara Judecatoria Sector 1 referitor la drept de proprietate asupra constructiilor in favoarea GRIVCO pe baza CVC nr.174/15.06.1999, acte aditionale si autorizatie 35G/2000.
02.10.2003 – Proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor privind lucrari de constructie si montaj si instalatii autorizate, lucrari efectuate in baza autorizatiilor 25G/30.05.1996 si 35G/26.09.2000".

Raiffeisen Bank, executata in dosarul "Telepatia"

Conform contestatiei la executarea dispozitiilor deciziei CAB din data de 8 august 2014, ca urmare a instituirii sechestrului asigurator asupra terenului din strada Garlei nr. 1B, va avea de suferit si o societate bancara. Este vorba despre Raiffeisen Bank care are inscrise sarcini in Carte funciara pentru imobilul supus confiscarii de catre Curtea de Apel Bucuresti:
"Raportat la aceasta stare de fapt apreciez ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 598 alin. (1) lit. b) CPP sub urmatoarele aspecte:
I.bunurile enumerate in dispozitivul hotararii ce se executa sunt in posesia legitima a altor persoane – altele decat cele mentionate in hotararea de condamnare.
II.Alaturi de tertele parti afectate de procedurile de confiscare/executare silita, se gaseste si Raiffeisen Bank SA, cu sediul in Bucuresti, Cladirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr.246C, sector 1, Bucuresti, cod 014476, Romania, persoana juridica ce are inscrise sarcini in Cartea funciara ipoteci pentru imobilul situat in Bucuresti, strada Garlei nr.1B, Sector 1, constructie P+9 si teren in suprafata de 3000 mp apartinand Grivco".
Curtea Constitutionala a Romaniei cere aplicarea legii penale mai favorabile
Pe de alta parte, actionarul GRIVCO solicita instantei sa tina cont la judecarea contestatiei la executare si de o decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei, care a stabilit prin Decizia nr. 78/2014 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1182 alin. (2) lit. a) din Codul penal din 1969 ca "normele legale criticate sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi": "Pentru considerentele expuse, Curtea Constitutionala decide – Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca prevederile art. 118/2 alin. (2) lit. a) din Codul penal din 1969 sunt constitutionale, in masura in care permit aplicarea legii penale mai favorabile".

×