x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Controale pe Valea Prahovei. Va fi verificată respectarea restricțiilor pe pârtiile de schi, unitățile de cazare și restaurantele

Controale pe Valea Prahovei. Va fi verificată respectarea restricțiilor pe pârtiile de schi, unitățile de cazare și restaurantele

25 Mar 2021   •   15:44
Controale pe Valea Prahovei. Va fi verificată respectarea restricțiilor pe pârtiile de schi, unitățile de cazare și restaurantele
Sursa foto: Hepta

Sute de reprezentanți ai instituțiilor de control vor participa, în weekendul următor, la o amplă acțiune de verificare a respectării măsurilor anti-COVID în stațiunile montane de pe Valea Prahovei, cât și în alte zone de agrement, a anunțat, joi, Prefectura Prahova.

Prefectul Cristian Ionescu a emis un ordin prin care a solicitat constituirea Grupului de conducere a acțiunii de control în stațiunile de pe Valea Prahovei, privind respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Urmează să fie verificate atât pârtiile de schi, cât și unitățile de cazare și cele de alimentație publică.

„Acţiunea de control se desfăşoară ca urmare a creşterii alarmante a numărului de cazuri de persoane nou confirmate cu COVID-19, a supraaglomerării secţiilor de Terapie Intensivă, dar şi ca urmare a constatării unei relaxări în rândul populaţiei privind respectarea legislaţiei în domeniul COVID-19. (…) Centralizarea şi comunicarea acestor controale va fi realizată de către IJP Prahova, cu aprobarea Prefectului judeţului Prahova”, precizează sursa citată.

Verificările vizează atât persoanele fizice, cât şi agenţii economici, iar cei care nu respectă legislaţia în vigoare riscă amenzi de peste 10.000 de lei, menţionează Prefectura Prahova.

Rata de infectare cu noul coronavirus în judeţul Prahova este în creştere, indicele raportat, joi, fiind de 1,73 cazuri la mia de locuitori.

 

×