x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cooperare militară. Ministrul Apărării face o vizită în Republica Coreea

Cooperare militară. Ministrul Apărării face o vizită în Republica Coreea

22 Sep 2022   •   10:50
Cooperare militară. Ministrul Apărării face o vizită în Republica Coreea

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, va efectua, între 22 și 25 septembrie, o vizită oficială în Republica Coreea.

În program sunt incluse discuții bilaterale cu omologul sud-coreean, prilej cu care va fi semnată o Scrisoare de intenție prin care vor fi stabilite reperele încheierii unui Acord-cadru de cooperare în domeniul apărării între cele două țări.

Cei doi miniștri vor aborda tematici referitoare la situația internațională de securitate, la perspectivele consolidării cooperării în cadrul organizațiilor internaționale, cadru asigurat de statutul Republicii Coreea de partener al Alianței Nord-Atlantice, și la sprijinul acordat Ucrainei.

De asemenea, ministrul Dîncu va avea întâlniri cu ministrul Administrației Programului de Achiziții pentru Apărare, cu președintele Comisiei pentru Apărare Națională și va vizita expoziția de tehnică şi armament DefExpo Korea 2022.

Pe agenda oficială figurează, de asemenea, o întâlnire cu reprezentanți ai comunității de români din Republica Coreea și vizitarea „War Memorial of Korea”.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dîncu