x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii maneliștilor - clienții Poliției, de Paște

Copiii maneliștilor - clienții Poliției, de Paște

de Diana Scarlat    |    02 Mai 2016   •   20:19
Copiii maneliștilor - clienții Poliției, de Paște

Sărbătorile Pascale i-au întărâtat, se pare, pe copiii celor mai cunoscuți maneliști. Fiul lui Nicolae Guță a bătut cu bestialitate o tânără de 19 ani, iar fiul Vioricăi și al lui Ioniță din Clejani a fost amendat de polițiști, după ce a fost prins conducând cu 175 km/ oră în centrul Capitalei.

Fiul manelistului Nicolae Guță, în vârstă de 23 de ani, este urmărit penal, după ce a snopit în bătaie o tânără de 19 ani şi a hărțuit-o sexual, într-un local din Petroşani, chiar în noaptea de Înviere. Pentru că fata a ripostat atunci când fiul manelistului a atins-o într-o zonă intimă, agresorul a trântit-o la pământ, i-a dat cu o sticlă în cap şi pumni în coaste. Agenţii de pază l-au scos din club pe agresor.

„Agresorul nu a fost găsit de polițişti după plângerea depusă de victimă, motiv pentru care a fost citat cu mandat. Poliția Municipiului Petroşani a fost sesizată de către angajatul unui club din Petroşani, cu privire la faptul că în interiorul localului are loc un conflict spontan între două persoane”, precizează IPJ Hunedoara.

Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a depus plân-gere penală împotriva agre-sorului, care va fi cercetat pentru tulburarea liniştii publice, hărțuire şi acte de violență. Fiul manelistului, Nicu Guță, a fost depistat în trafic de către polițişti, luni după-amiază, în timp ce se îndrepta spre Petro-şani, şi urma să fie audiat în dosarul penal deschis în acest caz.

Luni, în cea de-a doua zi de Paşte, fiul cântăreților Viorica şi Ioniță din Clejani, în vârstă de 18 ani, a fost prins de polițişti în timp ce conducea cu 175 km/oră pe Splaiul Independenței. Mezinului Clejanilor, Constantin Manole, i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile şi i s-a aplicat o amendă contravențională de 1.125 de lei

Cercetarea penală împotriva fiului manelistului poate înceta, dacă victima își va retrage plângerea, așa cum s-a întâmplat în cazul salvamontistei bătute crunt de un interlop, în această iarnă, la Straja.

×