x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cornul şi laptele, modificat

Cornul şi laptele, modificat

13 Apr 2011   •   21:20

Guvernul intenţionează să schimbe anumite caracteristici tehnice ale produselor care pot fi distribuite prin programul „Cornul şi laptele” astfel încât întreaga sumă ce ar putea fi luată din fondurile europene pentru acest program să fie accesată şi nu doar două treimi ca până acum, potrivit unui proiect de HG supus dezbaterii publice pe site-ul MAI.

România nu foloseşte, în prezent, decât aproximativ 8,03 milioane de euro din cei aproximativ 12 mi­lioane de euro pe care ar putea să-i primească drept subvenţie pentru programul guvernamental.

Principalele motive pentru care acest lucru se întâmplă sunt, potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, pe de-o parte faptul că produsele lactate distribuite în program sunt neeligibile pentru subvenţiile europene întrucât nu corespund din punct de vedere al compoziţiei şi, pe de altă parte, faptul că ele nu respectă normele sanitare veterinare şi nu au aşa-numita „ştampilă ovală”.

×
Subiecte în articol: observator