Crăciun româno- arab în Damasc

La mii de kilometri depărtare de ţară, într-o insulă de creştinătate, într-o mare musulmană, petrecerea sfintelor sărbători prilejuite de Naşterea Domnului constituie o experienţă aparte.

Prin Crăciunul petrecut în Damasc comunitatea română din Siria a demonstrat că, dacă ai credinţă, oriunde poţi fi aproape de Dumnezeu.

Încă de la coborârea în aeroportul din Damasc, luând în considerare atmosfera, şi nu dimensiunile, te întrebi dacă nu cumva ai ajuns pe Londra - Heathrow, Amsterdam - Schiphol sau Paris - de Gaulle, marile porţi aeriene ale Europei. Se simte în aer miros de sărbătoare, copii cu imense bărbi din vată îşi aşteaptă părinţii, adulţii umblă cu pachetele frumos ambalate mai grijuliu ca niciodată şi aproape te aştepţi ca vameşii să te întâmpine cu celebrul "Ho-ho-ho!".

De altfel, tot oraşul este "echipat" de sărbătoare, diseară e Ajunul şi aveam să constat că aici, în Damasc, acesta este momentul cel mai important al sărbătorilor. În "Baptouma", cartierul creştin, toată lumea e pe străzi! Cu mic, cu mare, cu maşina, cu motoreta, dar în special pe jos, toată lumea a ieşit pe străzi. Poliţia, mai prezentă ca niciodată, a închis circulaţiei căile de acces spre biserici, pentru a nu se crea ambuteiaje.

Se merge la "kaanisa" (biserică în arabă) pe toate benzile, pe toate sensurile, în seara asta totul e permis! După slujbă, se pleacă spre casă în grupuri, vizitele ţinându-se lanţ până spre dimineaţă. În familia de sirieni creştini unde am petrecut Ajunul a lipsit cozonacul tradiţional la noi, dar dulciurile cu miere, ciocolată şi lichiorurile de vişine sau portocale, însoţite de cafeaua tare şi fierbinte cu aromă orientală, au făcut masa îmbelşugată.

La ospăţul de Crăciun tradiţional aveam să fiu prezent a doua zi, după liturghia ţinută de preotul Gheoghe Costea la biserica românească din Damasc.

ABUNA GEORGES, PRIMUL PREOT ROMÂN ÎN SPAŢIUL ARAB
Până la găsirea unui locaş propriu, biserica în care se ţin slujbele parohiei române din Damasc este pusă la dispoziţie de Preafericitul Părinte Ignatie al IV-lea, patriarhul  Antiohiei şi Întregului Orient, poartă hramul Sfântului Nicolaie. La câţiva metri de "kaanisa St. Nicholas", aşa cum îi spun localnicii, se găseşte o piaţă cu de toate, aşa cum este în închipuirea noastră orice piaţă orientală care se respectă. În acea dimineaţă însorită de decembrie, negustorii ştiau că se întâmplă ceva aparte în biserică.

Mai stâlcit sau cu pronunţie perfectă, unii pomeneau de "pere Noel", alţii de "Santa Claus", dar cu toţii ştiau că românii adunaţi vizavi aveau să-şi facă, la ieşirea din biserică, cumpărăturile de aici. Dar aproape toţi îl cunosc pe "abuna" (părintele, în arabă) Costea sau Georges, cum îi spun mai uşor. Hirotonisit de PF Patriarhul Daniel special pentru parohia din Siria, pentru comunitatea creştin-ortodoxă a românilor din Damasc. Astfel, preotul Costea a intrat nu numai în istorie ca fiind primul preot român din acea zonă arabă, ci şi în inimile enoriaşilor săi prin slujbele cu adevărat deosebite pe care le face.

În lucrarea lui este ajutat permanent de soţia sa, Alina, care îndeplineşte benevol rolul de diacon. "De mică am cântat în corul bisericii, mi-a plăcut mult şi această experienţă mă ajută acum să îmi ajut soţul", spune Alina Costea. Într-adevăr, vocea ei sună calm şi clar, înălţându-se în eter prin bolta bisericii măiastru pictată la concurenţă cu rugăciunea muezinului moscheii din apropiere. De aceea a părut că sărbătoarea, pur creştină, a avut şi ceva arab în ea.

De Crăciun, părintele Costea a primit cadoul pe care şi l-a dorit cel mai mult: biserica a fost plină aşa cum nu a mai fost niciodată de la începutul misiunii sale duhovniceşti în Damasc, aproape 100 de credincioşi români ţinând să fie mai aproape de Dumnezeu în acea sfântă zi de sărbătoare a Naşterii Domnului, în cadrul bisericii româneşti. Deşi liturghia a fost anunţată pentru ora 10:00, primii români au început să sosească cu aproape o oră înainte. Orice prilej de revedere este binevenit şi Biserica situată în această parte creştină a Damascului a reuşit să devină un loc de întâlnire a comunităţii.

În plus, în această zi specială mai toată lumea are în mână un coş cu mâncare pentru masa ce va fi organizată la sfârşitul liturghiei. Bucatele par ca acasă. Unele au şi gustul de acasă, chiar dacă s-au folosit tot felul de variante pentru a înlocui carnea de porc. Sarmalele par la fel, dar mult mai sănătoase fiind, datorită ingredientelor folosite, un fel de "cholesterol-free", salata de boeuf e nelipsită din pachetul fiecăruia, iar cârnaţii, unii chiar "de la mama de acasă", arată că familia care i-a adus a fost fericitul destinatar al unui pachet trimis din ţară în ajun de sărbători.

Înconjurat de copii îmbrăcaţi în Moş Crăciun, de părinţii cu braţele pline de cadouri şi de atmosfera specifică Sărbătorilor Naşterii Domnului, atunci, acolo, în acea parte creştină a Siriei, am realizat prima oară de la plecarea din ţară că între Bucureşti şi Damasc nu este nici o diferenţă. Nici măcar de fus orar...