Un pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, a fost ucis aseară într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuţ, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, potrivit unui comunicat al Romsilva. Din primele informaţii, Liviu Pop a fost împuşcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi poliţiştii fac cercetări la faţa locului.
Acesta avea 30 de ani, era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş de şapte ani, era căsătorit şi avea trei copii.
La faţa locului, s-a deplasat de urgenţă directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Gheorghe Mihailescu, care a transmis un mesaj de condoleanţe.
El este al doilea angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva ucis în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv paza pădurii, după ce în urmă cu o lună un alt pădurar, Răducu Gorcioaia, angajat al Ocolului Silvic Paşcani, din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, a fost ucis de trei persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori.
"Cazurile de agresiune la adresa personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva s-au menţinut la un nivel înalt în ultimii cinci ani, pe fondul întăririi măsurilor de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale şi preluare în pază a unor păduri private care nu aveau asigurate servicii silvice. De la începutul acestui an s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva care asigură paza fondului forestier administrat, iar între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite", se menţionează în comunicat.