Cine l-a ucis pe medicul anestezist Cristian Staicu? Trei ipoteze după crima mascată de incendiul din București
Ceea ce părea un incendiu obișnuit într-un bloc cu opt etaje din Sectorul 3 s-a transformat într-un dosar de crimă de o violență extremă, cu detalii care au șocat anchetatorii și vecinii deopotrivă. Flăcările au izbucnit marți seară, 31 martie, într-un apartament de la etajul 1 al unui imobil de pe Calea Vitan, iar scara blocului s-a umplut rapid de fum gros. Pompierii au evacuat 18 persoane, doi locatari ajungând la spital cu intoxicație cu fum, în timp ce echipajele de intervenție se luptau să stingă incendiul.
„Eu stau la etajul 5. Dar când am deschis uşa la baie, nu am mai putut să respir din cauza la fum”, spune o vecină. Apartamentul medicului a fost practic făcut scrum, iar abia după stingerea flăcărilor anchetatorii au înțeles că nu au în față doar un incendiu, ci o crimă brutală încercată a fi mascată prin foc.
Cum a fost ucis medicul anestezist
În bucătăria locuinței, pompierii au găsit trupul proprietarului, un medic anestezist de 72 de ani, dezbrăcat și cu multiple plăgi înjunghiate, dar și cu arsuri pe aproximativ jumătate din suprafața corpului. Potrivit surselor citate de Antena 3, bărbatul a fost atacat marți seară, între orele 19:45 și 21:20: înainte de 19:45 era în viață și vorbea la telefon cu apropiații, iar după 21:20 a fost anunțat incendiul.
Medicul ar fi fost înjunghiat prin surprindere în bucătărie, apoi agresorul sau agresorii au incendiat alte două camere, unde au strâns haine, perdele și materiale plastice pentru ca focul să se extindă cât mai repede și să distrugă urmele crimei. Criminaliștii au ridicat mai multe cuțite din apartament, trimise acum la laborator pentru a stabili dacă unul dintre ele este arma crimei.
Anchetatorii spun că modul de acțiune indică o persoană fără experiență infracțională, ceea ce întărește ipoteza unui gest comis la furie, neplanificat, care a degenerat în crimă și incendiere.
Profilul victimei: medic respectat, viață personală complicată
Victima, Cristian Staicu, era un medic anestezist respectat, cu o carieră de peste două decenii, care a lucrat la Spitalul Clinic de Copii „Gomoiu”, iar în ultimii 20 de ani a fost parte din echipa unui spitalului Lahovari. Sâmbătă își încheiase ultima gardă din carieră și își luase rămas-bun de la colegi, moment care face crima cu atât mai greu de înțeles pentru cei care l-au cunoscut.
„Am făcut zeci de gărzi împreună, dacă nu sute. Este foarte impresionant ce s-a întâmplat, nu ne explicăm nimic, nu a avut niciodată conflicte cu nimeni. Era un om foarte liniştit, foarte paşnic. A spus că nu o să mai facă de gardă în aprilie", a declarat Monica Pop, șef Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice. "Era un domn doctor si un om extraordinar. Un om foarte respectuos și foarte ok", spune un vecin.
Medicul era divorțat și, de câțiva ani, avea o relație stabilă, însă vecinii spun că îl vedeau deseori însoțit de femei, că nu stătea permanent în apartament și că venea cam o dată pe săptămână, pentru câte o zi și o noapte. „Se mai vedeau diferite persoane, nu rămâneau peste noapte. E dubioasă treaba”, au povestit aceștia, conturând imaginea unei vieți personale mai complicate, care ar putea să fi atras și persoane necunoscute sau cu intenții ascunse, potrivit Observator news.
Trei scenarii șocante analizate de anchetatori
Anchetatorii au conturat trei scenarii principale, toate cu o componentă violentă și cu posibile legături în zona sentimentală sau financiară.
Jaf urmat de crimă și incendiere: medicul ar fi ținut sume de bani cash în casă, fără să vorbească despre acest lucru nici cu partenera, nici cu alți apropiați, iar ipoteza este că cineva a intrat să îl jefuiască, conflictul a escaladat, iar pentru a-și șterge urmele, agresorul a dat foc apartamentului. Deocamdată nu se știe ce sumă era în locuință și dacă lipsesc bani sau bunuri de valoare.
Crimă comisă de o femeie cunoscută: după intensitatea loviturilor, anchetatorii iau în calcul varianta ca autorul să fie o femeie mult mai tânără decât victimă, pe care medicul o cunoștea bine și cu care ar fi avut discuții și de natură intimă, inclusiv în mediul online. Un conflict izbucnit brusc, o ceartă de moment, ar fi putut duce la un atac repetat cu cuțitul, din frică sau furie, potrivit Adevarul.
Prostituată și complice: o altă ipoteză vizează o posibilă prostituată pe care medicul ar fi putut să o aducă în apartament, iar discuțiile despre bani ori intenția de a-l jefui să fi degenerat într-o crimă, cu un partener al acesteia acționând ca protector sau complice.
Ușa locuinței nu era forțată, ceea ce sugerează că medicul și-a deschis singur ușa, iar criminalul era, cel mai probabil, o persoană cunoscută sau un invitat acceptat. Ancheta ia în calcul ca agresorul să fi avut un complice, atât în momentul atacului, cât și la incendierea apartamentului.
Cine a fost scos de pe lista de suspecți
Deși scenariile anchetatorilor merg în zona așa-numitelor „relații de adult” și a posibilelor întâlniri ocazionale, apropiații imediat ai medicului au fost deja eliminați din cercul de suspecți. Fosta soție și actuala iubită au adus dovezi clare că nu se aflau la locul crimei, iar polițiștii le-au verificat alibiurile cu ajutorul camerelor de supraveghere și al datelor de localizare din telefon.
Prietenul apropiat al medicului era, la rândul lui, la un amic în momentul crimei, iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la locația respectivă au confirmat declarațiile acestora. De asemenea, camerele montate în bloc și la amanetul de la parter au fost ridicate, însă o parte din sistemele video ar fi fost afectate de incendiu, complicând misiunea anchetatorilor.
Pentru moment, ancheta rămâne deschisă, iar anchetatorii încearcă să reconstruiască minut cu minut seara în care viața unui medic respectat, aflat chiar la final de carieră, s-a încheiat într-un mod brutal, într-un apartament făcut scrum în inima Bucureștiului.

