x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crimă oribilă în judeţul Iaşi. Un bărbat a fost ucis, în timp ce îşi apăra fiul de doi agresori!

Crimă oribilă în judeţul Iaşi. Un bărbat a fost ucis, în timp ce îşi apăra fiul de doi agresori!

10 Mar 2016   •   18:32
Crimă oribilă în judeţul Iaşi. Un bărbat a fost ucis, în timp ce îşi apăra fiul de doi agresori!
Sursa foto: ziaruldeiasi.ro

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi investighează o crimă oribilă ce a avut loc, în data de 6 martie 2016, în comuna Belceşti, judeţul Iaşi.

Doi bărbaţi, Cristian Vasile Lupu şi Alexandru Băiceanu, au fost arestaţi pentru 30 de zile, fiind puse sub acuzare pentru omor, informează ziaruldeiasi.ro.

Cei doi, dar şi alte persoane, se aflau în curtea unui sătean, unde consumau băuturi alcoolice, când fiul lui Băiceanu a observat în zonă un alt tânăr din sat, care, anul trecut îl lovise. Din acest motiv, între familia agresorului Alexandru Băiceanu şi cea a victimei Ion Constantinescu exista o stare conflictuală, spun procurorii.

Aceştia au mai arătat că, în momentul în care l-a văzut pe agresorul său, fiul lui Băiceanu, dar şi tatăl său şi Cristian Vasile Lupu au început să fugă după acesta.

„Inculpaţii Lupu Vasile Cristian şi Băiceanu Alexandru şi-au continuat urmărirea pe drumul principal ocazie cu care s-au întâlnit cu victima Constantinescu Ion aflat in căruţă. Aceasta din urmă i-a întrebat pe cei doi  inculpaţi de ce îl urmăresc pe băiatul lui. Fără  a da explicaţii, inculpatul Lupu Vasile Cristian l-a prins mai întâi de gât pe martorul S.D. după care,  l-a izbit la pământ şi a început să-i aplice lovituri în zona capului. Imediat, s-a deplasat pe partea cealaltă a căruţei şi a continuat să-i aplice lovituri victimei Constantinescu Ion, de asemenea şi acesta căzut la pământ”, au precizat procurorii ieşeni.

 

×