x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Criminal la 13 ani

Criminal la 13 ani

de Andrei Ando    |    13 Mai 2008   •   00:00
Criminal la 13 ani

“M-ai lăsat singură! Te gândeşti ce ai făcut?! La anii ăştia să îmi omori băiatul” – sunt cuvintele îndurerate ale unei, confruntată ieri cu ucigaşul fiului său de 16 ani. Criminalul are 13 ani şi este de loc din din Sâmpetru German (jud. Arad). El şi-a măcelărit prietenul cu un cuţit de bucătărie, cu lama de 18 cm.



“M-ai lăsat singură! Te gândeşti ce ai făcut?! La anii ăştia să îmi omori băiatul” – sunt cuvintele îndurerate ale unei, confruntată ieri cu ucigaşul fiului său de 16 ani. Criminalul are 13 ani şi este de loc din din Sâmpetru German (jud. Arad). El şi-a măcelărit prietenul cu un cuţit de bucătărie, cu lama de 18 cm.

Criminalul, Vasile Covaci, susţine că a fost sechestrat şi bătut de victima sa, Toderici Moroşan, timp de mai multe ore, în urma unor certuri legate de o piesă de motocicletă. Cu cuţitul în spate, Moroşan şi-a prins agresorul de beregată, dar fiindcă îi slăbiseră puterile l-a scăpat. Criminalul şi-a dezbrăcat tricoul, cu care a şters amprentele de pe cuţit, de pe clanţa uşii şi de pe poartă, apoi a fugit. A încercat să însceneze că victima sa s-ar fi sinucis, punându-i în palmă cuţitul scos din corpul adolescentului.

Procurorul criminalist Cristian Lazăr a declarat că „întrucât minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani, nu răspunde penal. Prin urmare, fapta deşi este pedepsită de legea penală, nu constituie infracţiune, astfel că făptaşul poate fi trimis doar într-un centru de reeducare”.

Ieri după-amiaza s-a produs o confruntare tulburătoare între familia victimei şi ucigaş. Mama şi tatăl celui omorât plângeau şi strigau de durere. Tatăl adolescentului nu se mai dezlipea de fotografia fiului său: un băiat blond, cu ochi albaştri, îl striga pe nume şi nu se mai putea opri din plâns. „Mi-am pierdut sensul vieţii. Atâta pretenţii am ca legea să facă dreptate. Vreau să îl văd pe criminal în puşcărie toată viaţa, după ce împlineşte 18 ani. Să nu mai vadă soarele, că nici băiatul meu nu îl mai vede. M-am chinuit 16 ani să cresc un copil, şi l-a omorât” – i-a spus tatăl victimei tatălui ucigaşului, la reconstituirea de ieri a crimei.

Tot satul a ieşit la stradă să vadă poliţiştii la lucru. Criminalul a fost adus îmbrăcat într-un trening, cu şapcă pe cap, care îi acoperea ochii. Nu şi-a ridicat privirea din pământ, afişa o teamă vizibilă faţă de familia victimei. Îi cunoaşte bine pe părinţii acestuia, pentru că a copilărit în preajma lor. Ceea ce i-a frapat pe anchetatori a fost că nu a scăpat nici măcar o lacrimă...

×
Subiecte în articol: observator