x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost arestat criminalul din Sibiu: Tânărul din Vâlcea a ucis în curtea bisericii pentru că victima i-a jignit iubita

A fost arestat criminalul din Sibiu: Tânărul din Vâlcea a ucis în curtea bisericii pentru că victima i-a jignit iubita

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2024   •   11:04
A fost arestat criminalul din Sibiu: Tânărul din Vâlcea a ucis în curtea bisericii pentru că victima i-a jignit iubita
Sursa foto: Oradesibiu.ro

Un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost reținut, duminică, fiind principalul suspect în cazul crimei din curtea bisericii din noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit Poliției Sibiu, în urma investigațiilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat și prins un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din jud. Vâlcea, care locuiește fără forme legale în municipiul Sibiu.

Acesta este bănuit că a comis crima pe fondul unui conflict spontan cu victima.

Bărbatul va fi prezentat procurorului criminalist care va decide asupra măsurilor ce urmează să fie luate.

Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112, transmite Mediafax.

Tânărul de 28 de ani este principalul suspect în cazul crimei, după ce două dintre victimele sale, două doi bărbați, au declarat polițiștilor că au fost bătuți cu bestialitate. 

Cea de-a treia victimă, un bărbat de 40 de ani, a murit în urma loviturilor încasate. Anchetatorii încearcă acum să stabilească pas cu pas cele întâmplate. 

Din declarațiile celor două persoane vătămate în acest caz, se pare că tânărul de 28 de ani își însoțea iubita vineri seara şi a trecut pe lângă cei trei bărbați care se aflau pe o bancă, în parcul unei biserici din Sibiu. 

Pentru că bărbatul de 40 de ani și-a permis să facă remarci nepotrivite la adresa femeii care îl însoțea pe criminal, acesta și-a ieșit din minți și, cu o furie ieșită din comun, i-a bătut atât pe victimă, cât și pe cei doi prieteni ai săi. 

×
Subiecte în articol: crima biserica sibiu