x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristian Diaconescu: Între România şi SUA există un parteneriat strategic susţinut de întregul mecanism politic american

Cristian Diaconescu: Între România şi SUA există un parteneriat strategic susţinut de întregul mecanism politic american

09 Noi 2016   •   10:19
Cristian Diaconescu: Între România şi SUA există un parteneriat strategic susţinut de întregul mecanism politic american

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu afirmă că între România şi Statele Unite ale Americii există un parteneriat strategic susţinut de întregul mecanism american şi subliniază importanţa dezvoltării acestei relaţii fundamentale.

''Plecăm de la premisa că există un parteneriat strategic susţinut de întregul mecanism politic american, fie democrat, fie republican. În condiţiile reaşezării de profunzime care se prefigurează în administraţia SUA, este necesar ca partea română să fie proactivă în realizarea proiectelor comune şi în a dezvolta această relaţie fundamentală'', a declarat pentru AGERPRES Cristian Diaconescu, referindu-se la rezultatul alegerilor din SUA.

Republicanul Donald Trump a câştigat alegerile în SUA, devenind noul preşedinte al Statelor Unite, conform estimărilor agenţiei Associated Press, citate miercuri de DPA şi Reuters.

Trump şi-a asigurat cele 270 de voturi în Colegiul Electoral necesare pentru a câştiga Preşedinţia, învingând-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită, potrivit agenţiilor de presă. www.agerpres.ro

×